Nicușor Dan cere bani de la Guvern pentru preluarea producătorului de energie termică ELCEN
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, solicită cel puțin jumătate de miliard de lei pentru preluarea producătorului de energie termică ELCEN. Discuțiile au avut loc joi, cu premierul Florin Cîţu.
Edilul a reamintit că Municipalitatea intenţionează de 15 ani să achiziţioneze ELCEN.
„Noi suntem în Bucureşti în situaţia în care avem un distribuitor de căldură, care este Termoenergetica, fostul RADET, şi în care avem un mare operator producător, care este ELCEN. Noi am făcut paşii procedurali pentru a achiziţiona ELCEN, pentru a avea un singur producător, transportator şi distribuitor la nivelul municipiului Bucureşti. Există un plan de reorganizare, ELCEN este în insolvenţă şi ne trebuie un avans de 30% din valoarea de 1.075.000.000 lei. Am discutat cu prim-ministrul posibilitatea de ajutor de împrumut pe care Primăria Municipiului Bucureşti să îl ia, astfel încât să poată să achite această primă tranşă„, a spus edilul după întâlnirea cu Florin Cîţu.
Potrivit acestuia, tranşa de 30% ar reprezenta 325 de milioane de lei, la care s-ar adăuga însă facturi curente.
„Tranşa de 30% înseamnă 325 de milioane. Mai avem nevoie de nişte bani pentru a stinge nişte facturi curente. Deci, undeva 500-600 de milioane. Termenul optim pentru ca această operaţiune să aibă loc este finalul acestui an„, a spus el.
Pe 1 septembrie, Consiliul General al Capitalei a adoptat un proiect de hotărâre privind aprobarea acţiunilor necesare în vederea realizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) prin transferul de activitate de la ELCEN SA la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA.
Pe 30 august, Nicuşor Dan preciza că Municipalitatea nu are bani pentru preluarea ELCEN de către Termoenergetica, dar că Primăria doreşte să îi fie extinsă limita de îndatorare, pentru a putea achita prima tranşă.
„Nu există banii aceştia acum şi nu vor exista dacă Guvernul nu ne ajută. Nu cerem bani de la Guvern. Cerem numai să ne extindă limita de îndatorare, pentru că Bucureştiul, spre deosebire de capitalele europene, este un oraş foarte-foarte puţin îndatorat. Deci, banii aceştia nu există acum. Sperăm ca Guvernul să înţeleagă problema şi să ne ajute, ca să avem nişte bani cu care să plătim prima tranşă„, explica Nicuşor Dan.