Nicușor Dan cere din nou sprijinul autorităților naționale pentru subvenționarea gigacaloriei în București

Publicat: 31 ian. 2022, 14:30, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
Nicușor Dan cere din nou sprijinul autorităților naționale pentru subvenționarea gigacaloriei în București
Nicusor Dan (Sursa: Inquam Photos / Ilona Andrei)

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a reiterat solicitarea ca autorităţile naţionale să ajute primăriile în subvenţionarea preţului la termoficare, dar şi propunerea ca bucureştenii să suporte un preţ de 280 de lei pentru gigacalorie.

Precizările au fost făcute în debutul şedinţei Consiliului General al Capitalei. „Permiteţi-mi să reiterez problema pe care o avem cu bugetul. Pe de o parte avem subvenţia la termoficare – şi aici am rugămintea să reflectăm asupra preţului pe care îl suportă populaţia din totalul de 860 de lei, pentru a echilibra bugetul. Am făcut în urmă cu trei luni acea propunere pentru 280 de lei pe gigacalorie. Pe de altă parte, reiterez solicitarea către autorităţile naţionale de a ajuta Bucureştiul, ca şi celelalte autorităţi locale, pentru subvenţionarea în parte a preţului gigacaloriei, pentru că altfel nu o să avem bani pentru investiţii şi alte lucruri de care Bucureştiul are nevoie”, a declarat edilul general, citat de Agerpres.

Pe 26 noiembrie Nicuşor Dan anunţa că a propus creşterea la 280 de lei a preţului gigacaloriei suportat de către bucureşteni, dar că această variantă nu este agreată de către USR şi PSD.

„Propunerea pe care am făcut-o consilierilor generali a fost ca, începând de la 1 decembrie 2021, preţul pe care bucureştenii să îl plătească pentru gigacalorie să fie 280 de lei, TVA inclus. Această propunere a rezultat dintr-o discuţie cu consilierii din majoritate, a fost îmbrăţişată de PNL şi PMP, nu şi de către USR, iar PSD s-a pronunţat public împotriva măririi tarifelor. Până la o nouă hotărâre de Consiliu General, care să stabilească tarifele pentru populaţie, bucureştenii vor plăti cât plătesc din 2011, adică 164 de lei pe gigacalorie”, spunea edilul general.

Pe 21 decembrie, edilul general preciza că în 2022 veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti riscă să fie înjumătăţite faţă de cele din 2021.

El afirma că, în contextul în care suma pentru subvenţii ar urma să crească de la 2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, va rămâne doar un miliard de lei pentru investiţii, instituţii de cultură, spitale, infrastructură sau consolidarea clădirilor cu risc seismic.