Nicușor Dan, criticat de bucureșteni după ce a anunțat reabilitarea unei clădiri istorice. „Asta era prioritatea?”
Reabilitarea Hanului Solacolu (foto), o clădire de peste un secol și jumătate, din centrul Bucureștiului, aflată în ruină nu a fost bine primită de către bucureșteni. În opinia acestora, altele erau urgențele spre care trebuia să se îndrepte municipalitatea.
„Avem undă verde pentru începerea lucrărilor la Hanul Solacolu, una dintre clădirile-simbol din patrimoniul Bucureștiului, construită în 1859. Chestiunile financiare privind exproprierea au fost rezolvate, suma fiind consemnată în cont, deci Municipiul București devine proprietar, urmând să fie începute în curând lucrările de punere în siguranță a clădirii.
Vom accesa apoi banii pentru restaurare, cu scopul de a transforma Hanul Solacolu într-un spațiu cultural de ținută pentru bucureșteni. Vedeți mai jos cum arată acum clădirea și cum ne propunem să arate după renovare”, a transmis joi Nicușor Dan pe Facebook.
Criticile bucureștenilor
Majoritatea reacțiilor au fost negative, în contextul în care nu au fost rezolvate probleme elementare, cum ar fi serviciile de termoficare sau asigurarea de apă caldă.
„Și oare merită? mă întreb dacă asta era prioritatea pe lângă atâtea urgențe pe care le are Bucureștiul. Fiecare cu fixa lui , dar știu că noi tremurăm în casă și nici de curent nu putem abuza… era vorba de alte multe investiții în acest domeniu. Hanul ăsta e o ruină într-o mare de ruine. O zonă insalubră care trebuie ecarisată și reabilitată urban”, i-a transmis Doina Papp.
„Cu riscul să fiu Gică contra, nu cred că e cea mai fericită alegere, zona e o mizerie și cu o floare… de ce nu ați ales hotelul unde s-a semnat Mica Unire, care mi se pare a fi un reper istoric mai important. În fine, fiecare cu criteriile lui”, a comentat Neli Luchian.
„Poate ar trebui să aveți strategie referitor la București, stimabile domn! Avem atâtea alte priorități… decât să plătim expropieri din buget. Restaurarea se face ea pe bani europeni, dar expropierea nu… Cred că trebuie să schimbați puțin strategia”, susține și Mihaela Mirăuță.
Istoricul hanului
Hanul Solacolu a fost de fapt o fabrică de produse făinoase, localizată de-a lungul Căii Moșilor. Construită în 1859 de frații Solacoglu, negustori bulgari din Sviștov, stabiliți în Valahia, clădirea l-a adăpostit pe Liuben Karavelov, lider al emigrației revoluționare bulgare, în ajunul războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878, la care au participat și voluntari bulgari.
În 2003, clădirea aflată deja în ruină a fost retrocedată urmașilor familiilor Solacolu.