Nicuşor Dan estimează că noul Plan Urbanistic General ar putea fi elaborat în decurs de trei ani
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat marţi că noul Plan Urbanistic General (PUG) ar putea fi elaborat în decurs de trei ani şi şi-a reiterat convingerea că decizia instanţei privind anularea actualului PUG nu va rămâne definitivă.
„Cu tot cu avize, aş spune că trei ani (va dura elaborarea noului PUG, n.r.), pentru că mai întâi trebuie să faci studiile, care să fundamenteze noul PUG, şi apoi trebuie să întocmeşti PUG-ul, adică regulamentul pe toată suprafaţa oraşului, iar după aceea trebuie să te duci la vreo 20 de instituţii, ministere (pentru obţinerea avizelor, n.r.)”, a precizat edilul pentru TVR Info.
El a menţionat că, începând cu anul 2014, a existat un „blocaj” în ce priveşte elaborarea noului PUG. Primăria a reuşit să reia însă contractul cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’, în urma soluţionării unei „situaţii juridice complicate”, a spus Nicuşor Dan.
„Contractul pentru elaborarea noului Plan Urbanistic General a fost semnat în 2013. S-au făcut nişte lucruri până în 2014 şi din 2014 a fost un blocaj până în zilele noastre. A fost o situaţie juridică complicată, a fost un studiu pe care un consorţiu din jurul Universităţii trebuia să îl depună şi până la urmă l-a depus, după ce a fost de patru ori amânat. A venit şi Curtea de Conturi şi a spus că trebuie să recuperăm nişte bani. În fine, a fost o situaţie juridică complicată, am tranşat-o şi acum o să reluăm contractul cu Universitatea şi o să dăm comenzile în continuare, pe ce înseamnă mai întâi: studii – cam un an de zile – şi apoi elaborarea propriu-zisă a Planului Urbanistic General”, a mai precizat Nicuşor Dan.
Primarul general s-a declarat convins că decizia instanţei prin care a fost anulat Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti nu va rămâne definitivă.
„Eu exclud această soluţie. Municipiul Bucureşti are peste 5.000 de dosare în instanţă, din care, pe zona de urbanism, avem vreo 250. Ele sunt foarte importante, pentru că au consecinţe financiare. Particip săptămânal la discuţia cu avocaţii noştri angajaţi şi cu juriştii din instituţie pe toate dosarele de urbanism. Bineînţeles că şi dosarul acesta, când a fost, acum trei săptămâni – pentru că s-a amânat pronunţarea – am fost la discuţie şi nu am avut absolut nicio emoţie pe dosarul acesta – în primă instanţă, anulare PUG. Ce este mai important: chiar dacă – nu au fost – dar chiar dacă ar fi nişte neregularităţi în urmă cu 23 de ani, când s-a aprobat PUG, nu poate un cetăţean care are un interes legat de casa lui să anuleze Planul Urbanistic”, a mai spus el.
Potrivit primarului general, „ar fi foarte rău” să fie anulat PUG-ul, deoarece acesta conţine reglementări menite să păstreze „unitatea” unor zone din oraş. El a menţionat că pentru o localitate care nu are Plan Urbanistic General se aplică două acte normative: hotărârea de guvern 525/1996 care conţine prescripţii generale în domeniul urbanismului şi Codul Civil, care conţine prescripţii privind distanţele laterale dintre clădiri.
Nicuşor Dan a mai declarat că îl nemulţumeşte lipsa de colaborare cu Inspectoratul de Stat în Construcţii şi cu Prefectura în zona urbanismului.
„Sunt nemulţumit pe zona de urbanism de lipsa de colaborare cu Inspectoratul de Stat în Construcţii şi cu prefectul. Deci, noi facem munca pe care ar trebui să o facă ei, pentru că ei nu asigură controlul pentru care sunt învestiţi”, a explicat primarul.