Nicușor Dan: Greva de la STB este una politică, al cărei principal responsabil este Vasile Petrariu, consilier municipal PSD
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, în această dimineață, că greva iniţiată de sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) este una ilegală, cu substrat politic.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Primăriei Generale, edilul a afirmat că greva este o acţiune „foarte gravă”, care afectează foarte mulţi bucureşteni.
„Este o grevă ilegală pentru multe motive. Suntem în stare de alertă şi în stare de alertă nu se fac greve”, a spus Nicuşor Dan.
El a menţionat că există o obligaţie legală conform căreia, chiar şi în cazul unei greve, trebuie să se asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară.
Nicuşor Dan a adăugat că STB a iniţiat o acţiune în instanţă care a fost depusă la Tribunalul Bucureşti şi că va exista o cerere de intervenţie inclusiv din partea Municipalităţii.
„Este o grevă orchestrată de sindicatul reprezentativ, avem scrise plângerile penale împotriva liderilor sindicat. (…) Este o grevă politică, al cărei principal responsabil este Vasile Petrariu, consilier municipal PSD”, a precizat edilul general, citat de Agerpres.
Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) au întrerupt lucrul joi dimineaţă. Metrorex a introdus în circulaţie toate trenurile disponibile din flotă şi va circula în orele de vârf la un interval minim posibil, a informat compania.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) a făcut apel la conducerea STB şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană.
„Acțiunea în instanță, e scrisă și depusă la Tribunalul București de STB. Nu este o grevă spontană”, a conchis Primarul Capitalei.
Citește și Grevă spontană în transportul în comun din București. „Organizatorii vor răspunde penal”