Nicușor Dan, luat în vizor de AEP. Bani nedeclarați, bannere ilegale și mașini publice în campanie
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/Design-fara-titlu-2025-04-24T191532.608.png)
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat la președinția României, se confruntă cu un val de acuzații serioase, după ce Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat un raport oficial exploziv, rezultat al unui control desfășurat între 4 și 24 aprilie 2025. Documentul detaliază nereguli majore în modul în care edilul și-a finanțat și gestionat campania electorală, punând astfel sub semnul întrebării legalitatea demersurilor sale din ultima lună.
AEP l-a luat la puricat pe Nicușor Dan
Potrivit surselor, AEP arată că modul de utilizare a resurselor publice, colectarea donațiilor și derularea acțiunilor de promovare electorală au încălcat legislația în vigoare în mai multe puncte esențiale.
Una dintre cele mai flagrante constatări este aceea că pe 11 aprilie, Nicușor Dan ar fi folosit mașina de serviciu a Primăriei București pentru deplasări electorale, ceea ce reprezintă o încălcare directă a legislației electorale.
Legea interzice cu strictețe utilizarea logisticii și resurselor instituțiilor publice pentru activități politice sau electorale. AEP consideră acest fapt un abuz de funcție și un avantaj incorect obținut în fața celorlalți candidați.
Donații online de milioane – nedeclarate oficial
Alt punct sensibil îl reprezintă gestionarea fondurilor primite din donații online. Conform raportului, până pe 23 aprilie, echipa de campanie a lui Nicușor Dan a colectat peste 3,26 milioane de lei prin intermediul platformei Stripe, în urma a peste 10.000 de donații. Problema majoră, semnalată de AEP, este că acești bani nu au fost declarați oficial și există suspiciuni că fondurile au fost transferate din conturi care nu au fost notificate conform legii ca aparținând campaniei.
Mai mult, mecanismul folosit pentru donații nu permite identificarea completă a donatorilor, încălcând astfel normele de transparență financiară. În plus, donatorii nu au fost informați cu privire la comisioanele reținute de platforma Stripe, ceea ce încalcă obligația de a oferi transparență totală în procesul de finanțare.
„Om onest”, dar cu bannere ilegale
Raportul AEP nu se oprește aici. Pe 5 aprilie, în plină perioadă electorală oficială, au fost amplasate bannere publicitare cu sloganul „Om onest!” și imaginea lui Nicușor Dan, fără autorizație legală. Acțiunea este considerată o încălcare directă a legislației privind publicitatea electorală, care impune reguli stricte privind autorizarea, amplasarea și finanțarea acestor forme de promovare.
În urma acestor constatări, AEP a sesizat deja Parchetul General, care urmează să decidă dacă va începe o anchetă penală. Consecințele ar putea fi majore: de la amenzi cuprinse între 10.000 și 50.000 de lei pentru fiecare abatere, până la confiscarea totală a sumelor nedeclarate, bani care ar urma să fie redirecționați către bugetul de stat.