Nicuşor Dan: ”Persoana lui Călin Georgescu contează mai puţin, important e cine se află în spatele lui”
Nicușor Dan, primarul Capitalei și candidat independent la președinția României, avertizează asupra unui val de nemulțumire populară care ar putea remodela peisajul politic al țării. Dan a subliniat că această revoltă este mult mai mult decât un simplu fenomen temporar, și a avertizat asupra celor care ar putea profita de această furie colectivă.
Revolta populară, o forță imposibil de ignorat
„Eu cred că suntem într-un context în care avem mulți oameni care sunt furioși și care vor orice variantă încă o alternativă la clasa politică actuală, doar ca să dea o lecție acesteia”, a declarat Nicușor Dan vineri seara, în cadrul unei intervenții la B1 TV. El consideră că valul de nemulțumire și presiunea populară pentru schimbare au transformat complet paradigma politicii românești.
„Persoana contează, dar mai mult decât atât, suntem într-o situație în care apar două elemente noi: o uriașă presiune a oamenilor pentru a schimba ceva în modul în care se face politică, și o parte dintre aceștia care sunt și mai radicali și care spun: orice variantă în locul fostei clase politice”, a explicat el.
Cine este în spatele lui Călin Georgescu?
Primarul Capitalei a comentat și despre fenomenul Călin Georgescu, candidatul care a crescut spectaculos în preferințele electorale, susținând că numele acestuia are mai puțină importanță decât cei care susțin acest proiect politic.
„Persoana lui Călin Georgescu este puțin importantă. Important este cine este în spatele lui, pentru că nu s-au desfășurat toate lucrurile astea pe care le-am văzut, cu un om care să meargă în două săptămâni de la 2% la 22%, din sufrageria domnului Georgescu”, a explicat Dan.
El a avertizat că aceia care au orchestrat ascensiunea lui Georgescu ar putea aduce în scenă un alt candidat care să promită o soluție miraculoasă pentru problemele României.
Mesaj pentru clasa politică
Nicușor Dan a atras atenția asupra faptului că există încă politicieni lucizi în actuala clasă politică, dar aceștia trebuie să ia în serios furia populară.
„Există o puternică revoltă și nu poți să te joci cu ea, pentru că oamenii nu mai vor să fie păcăliți”, a spus el.
Dan a reiterat că obiectivul său principal este de a reforma modul în care funcționează statul român, fără a pune în pericol sistemul democratic.
„Am încercat să schimb modul de funcționare a statului, să denunț ilegalitatea, dar păstrând sistemul democratic”, a subliniat Nicușor Dan.