Nicușor Dan și „nebunul de pe autostradă” – Primul candidat în cursa pentru Cotroceni
![Nicușor Dan și „nebunul de pe autostradă” – Primul candidat în cursa pentru Cotroceni](https://media.puterea.ro/Lodvz67xjW7KqkZGtVt7bAfSh8w=/1200x675/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/Proiect-nou-13.jpg)
„Soția îl sună pe soț și spune: vezi că pe autostrada pe care tu mergi e un nebun care merge în sens contrar, iar el răspunde: nu, sunt mii.” Cu acest banc, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a explicat de ce este singurul candidat care a început deja pre-campania electorală pentru alegerile prezidențiale.
Invitat la Digi24, Nicușor Dan a subliniat că suntem la două luni și jumătate înainte de primul tur al alegerilor și că „ar trebui ca toți candidații să fie pe panouri”, la fel cum s-a întâmplat la alegerile din 24 noiembrie. Primarul a menționat că legislația românească impune doar 30 de zile de campanie oficială și o perioadă de pre-campanie nedefinită clar, în care candidații își finanțează promovarea exclusiv din fonduri proprii sau ale partidului, fără rambursări de la stat.
Edilul a dezvăluit că a încheiat un contract de 200.000 de euro pentru promovare și că până acum a strâns 60.000 de euro din donații. Întrebat ce va face dacă nu va reuși să obțină suma necesară, acesta a explicat că estimările sale se bazează pe experiența din alegerile locale, când a atras 500.000 de euro din donații private.
„Dacă pe București am strâns 500.000 de euro, interesul fiind evident mult mai mic decât cel național, am estimat că o să strângem cel puțin un milion în aceste două luni de pre-campanie”, a declarat Nicușor Dan. În campania oficială, edilul intenționează să atragă împrumuturi de la susținători, pe care să le ramburseze ulterior din fondurile alocate de stat candidaților care obțin peste 3% din voturi.
Primarul a mai precizat că își propune să cheltuie între 3 și 4 milioane de euro pentru campania electorală, o sumă considerabil mai mare decât limita impusă în alegerile locale. Cea mai mare parte a acestor fonduri va fi investită în publicitate online.
Referindu-se la donatorii săi, Nicușor Dan a menționat că lista este gestionată de o firmă specializată și că, până în prezent, a primit în jur de 300.000 de lei de la aproximativ 1.000 de donatori, ceea ce înseamnă o contribuție medie de 300 de lei per persoană. „Sunt oameni simpli care cred că, în felul ăsta, țara se duce în direcția pe care o vor”, a concluzionat el.