Nicușor Dan susține că are o relație corectă cu Florin Cîțu: Dacă am nevoie de ceva, sun și vorbim
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică, la Prima TV, că este un edil independent, sprijinit în Consiliul General de PNL USR PLUS şi PMP şi are o „relaţie corectă” cu premierul interimar Florin Cîţu.
„Eu sunt un primar independent, care a fost sprijinit în campania electorală de două partide, PNL şi USR PLUS, şi acum în Consiliu sunt sprijinit de PNL, USR PLUS şi de PMP. Am suficiente atribuţii administrative şi lucruri de făcut în zona administrativă ca să nu intru în dispute politice. Vreau să colaborez cu toată lumea din acest spectru (…). Am o relaţie corectă (n.r. cu Florin Cîţu), dacă am nevoie de ceva, sun şi vorbim„, a precizat Dan, răspunzând unei întrebări pe această temă.
Întrebat dacă a primit sprijinul Guvernului până acum, primarul general a spus că răspunsul la această întrebare este nuanţat.
„E un răspuns nuanţat. Am avut o colaborare bună cu Guvernul. Pe orice fel de problemă la care am avut nevoie de prim-ministru sau de vreunul din miniştrii Guvernului, am avut uşa deschisă acolo (…). Suntem o echipă (n.r. – cu primarul Ciprian Ciucu), ne-am întâlnit recent, chiar săptămâna asta am avut şedinţă de Consiliu General, ne-am întâlnit, am vorbit de proiectele care vor fi puse, unele vin de la Primăria Sectorului 6, de exemplu, exproprierea pentru Valea Largă. În opinia mea, avem un parteneriat, ne-am văzut de mai multe ori în ultimele săptămâni”, a spus Dan.
În context, el a fost întrebat dacă va primi bani prin programul „Anghel Saligny”, iar edilul şef a spus că a primit o adresă oficială în acest sens.
„Am primit o adresă oficială în care ni se dă un termen până la care să facem solicitări şi vom face solicitări„, a menţionat primarul.