Nicușor Dan va merge azi la DNA pentru a susține plângerea penală formulată în 2019 privind ilegalitățile din PUZ Sector 3
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că joi, la ora 14:30, se va prezenta la Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru a da declarații cu privire la o plângere depusă în 2019 prin care acuza ilegalități cu privire la PUZ Sector 3.
Actualul edil a depus această plângere împotriva fostului primar Gabriela Firea și a fostului arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Dumitrașcu.
„Astăzi voi merge la DNA pentru a continua demersurile inițiate în 2019, atunci când am făcut plângere penală în care acuzam ilegalități cu privire la PUZ Sector 3. Conform procedurilor legale, am fost invitat pentru a da declarații referitoare la plângerea depusă atunci, pentru a putea avansa lucrările la acest dosar.Printre persoanele pe care le consider vinovate și împotriva cărora am făcut această plângere se află fostul primar general Gabriela Firea și fostul arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Dumitrașcu.
Am arătat în acea plângere că PUZ Sector 3 a fost adoptat cu încălcarea mai multor prevederi legale, dar și faptul că acest PUZ încalcă dreptul bucureștenilor la un mediu sănătos. Erau zeci de hectare de teren cărora, în mod nelegal, li se schimba destinația din spațiu verde în spațiu construibil, ceea ce însemna pentru proprietari un folos necuvenit estimat la aproape 300 de milioane de euro. Lucrurile sunt acum analizate de DNA și sper ca această speță să avanseze cât mai rapid. Această plângere penală a fost instrumentul pe care l-am avut atunci, în 2019, când eram deputat și vicepreședinte al Asociației Salvați Bucureștiul. În 2021, ca primar al Municipiului București, am un instrument mai puternic, pe care l-am și folosit, respectiv propunerea de suspendare a PUZ-urilor de sector pentru 1 an de zile, lucru pe care CGMB l-a votat.
E foarte important ca bucureștenii să aibă un mediu curat și e foarte important ca orice decizie privind dezvoltarea orașului să se ia în mod legal, nu pe bază de interese ascunse”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.