Nikolaev, atacat de ruși cu rachete. Stadionul central, printre clădirile bombardate
Trupele ruse au tras opt rachete spre orașul Nikolaiv în dimineața zilei de 28 iunie, distrugând cazarma abandonată a Brigăzii 79 a Forțelor Armate ale Ucrainei și stadionul central al orașului.
„Astăzi au fost lansate opt rachete, trei dintre ele au fost doborâte dar restul au zburat și au căzut în diferite locuri din orașul Nikolaev.
Două dintre ele au lovit cazarma Brigăzii 79. La începutul războiului, una dintre clădiri a fost distrusă, în urma unui bombardament. Astăzi, acest spațiu este gol, nu există nimeni în el – și este bombardat periodic de trupele ruse. Astăzi, una dintre clădiri a fost distrusă, alta a fost parțial distrusă. Slavă Domnului că nimeni nu a fost rănit, civili sau militari.
O altă rachetă a lovit stadionul nostru central. E bine că nu a murit nimeni, nu a fost nimeni acolo. Anul trecut am inaugurat clădirea administrativă – totul era nou acolo… Distrus. Am făcut un teren nou cu încălzire – racheta a lovit acolo, lăsând în urmă un crater de 15 m lățime și 5 m adâncime”, a declarat primarul din Nikolaev, Oleksandr Senkevych, pentru cotidianul ucrainean Ukrainska Pravda.
Cu o populație de aproape jumătate de milion de locuitori, Nikolaev este un oraș în sudul Ucrainei, port fluvio-maritim, situat de-a lungul limanului râului Bugul de Sud, la circa 65 km de la Marea Neagră și la 113 km nord-est de Odesa.