Nimic la săraci, mai mult pentru pensionarii ce depășesc pensia medie

Publicat: 17 oct. 2022, 17:01, de Cezar Amariei, în SOCIAL , ? cititori
Nimic la săraci, mai mult pentru pensionarii ce depășesc pensia medie
Vești bune pentru acești pensionari. Legea a trecut de Senat

Celebra expresie „dă-le o sută de lei în plus, Nicule!” lansată de Elena Ceaușescu la ultima ieșire publică își poate găsi în scurt timp corespondent în cazul pensionarilor care primesc mai mult decât pensia medie, dar se încadrează sub un anumit plafon. Suta va fi doar pentru norocoși, majoritatea primind doar câteva zeci de lei.

Conform unei propuneri de modificare a Codului Fiscal, se dorește majorarea plafonului până la care pensiile sunt neimpozabile de la 2.000 de lei, cât este în prezent, până la 3.000 de lei. Propunerea a primit deja aviz favorabil luni, din partea Consiliului Legislativ.

În prezent, ce depășește nivelul a 2.000 de lei este impozitat cu 10%. Astfel, cine are 2.500 de lei lunar, de exemplu, achită un impozit de 50 de lei iar cine are 3.000 de lei – 100 de lei.

Odată cu adoptarea noilor măsuri, aceste sume vor rămâne în buzunarele beneficiarilor.

Situația pensionarilor

Conform ultimelor date centralizate și publicate în septembrie de Institutul Național de Statistică, pensia medie lunara a fost de 1.851 lei in trimestrul doi, în creștere ușoară cu 0,3% față de trimestrul precedent.

Numărul total al pensionarilor depășește cu puțin 5 milioane de lei, în vreme ce al pensionarilor de asigurări sociale de stat e de puțin peste 4,6 milioane de persoane, în scădere cu 13.000 față de trimestrul precedent.

„Pensia medie de asigurari sociale de stat a fost de 1.774 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limita de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 51,8% (comparativ cu 54,4% in trimestrul precedent)”, arată datele publicate de INS.

Aproape 1,2 milioane sunt beneficiarii pensiei sociale minim garantate, ce are în acest an valoarea de 1.000 de lei.

În funcție de județ, pensia medie variază foarte mult, cu discrepanţe semnificative: diferența  dintre valoarea minimă şi cea maximă este de 945 de lei. Astfel, cel mai puțin primesc ca medie vârstnicii din Botoṣani (1.409 lei), Giurgiu (1.419 lei) și Vâlcea (1427 lei) în vreme ce la polul opus se află Hunedoara (2.354 lei), municipiul Bucureşti (2.249 lei) ṣi județul Braṣov (2.085 lei).