20:44 • ACTUALITATE
Ninge abundent pe cea mai înaltă șosea din România (video)
Ninge abundent pe cea mai înaltă șosea din țară. Pe Transalpina, între Novaci și Rânca, intervin utilajele de deszăpezire pentru a îndepărta stratul gros de zăpadă.
Pe drum se formează deja poleiul, mai ales că la Rânca pe durata nopții au fost temperaturi și mai joase de -5 grade Celsius. Autoritățile îndeamnă șoferii să nu riște să circule pe drumurile montane fără mașini echipate corespunzător.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat că acționează cu utilaje între Novaci și Rânca, acolo unde a nins abundent.
”Patru utilaje cu lamă și material antiderapant acționează pe DN 67C, sectorul cuprins între Novaci și Rânca, pentru îndepărtarea zăpezii de pe partea carosabilă și asigurarea condițiilor de circulație în siguranță. Nu vă deplasați pe în zonele unde se înregistrează ninsori cu autovehiculele nepregătite corespunzător pentru iarnă!”, a transmis DRDP Craiova.