Ninge și se protestează: Ceferiștii ies în stradă împotriva anulării a 200 de trenuri zilnice

Publicat: 17 feb. 2025, 10:47, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ninge și se protestează: Ceferiștii ies în stradă împotriva anulării a 200 de trenuri zilnice

Ninsoarea abundentă nu i-a descurajat pe sindicaliștii din sectorul feroviar, care au ieșit în această dimineață la protest în fața sediului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și al CFR Călători. Între orele 9:30 și 11:30, zeci de angajați ai CFR Călători și-au strigat nemulțumirile vis-a-vis de planul de măsuri pentru anul 2025. O altă nemulțumire o constituie și ordonanța trenuleț, care impune anularea a circa 200 de trenuri zilnice.

Lista măsurilor față de care Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România va protesta:

„1) Abuzivul Plan de măsuri al CFR Călători pentru anul 2025 ce impune anularea a circa 200 trenuri de călători zilnice din Obligația de Serviciu Public pe anul 2025 începand incă din ianuarie 2025 și care interzice practic plata orelor suplimentare în anul 2025.
2) Abuzivul Plan de măsuri al CFR Călători pentru anul 2025 ce impune ca ceferistii să rămână cu salariul negociat in 2023 , dar cu venitul lunar pe care îl vrea Directorul General al CFR CĂLĂTORI.
3) Abuzivul Plan de măsuri al CFR Călători pentru anul 2025 ce impune ca CFR CĂLĂTORI să lucreze în continuare cu salariații ce nu sunt încadrați la condițile de speciale de muncă prevăzute de Legea nr 360/2023, art 28 ( 1) litera l ) pentru că în Actele Adiționale ale ceferiștilor ce lucrează la Siguranța Circulației trebuia să se menționeze ( și nu se menționează) că începând de la 01.09.2024: „Activitatea prestată se desfășoară în condiții speciale de muncă , în conformitate cu prevederile legale în vigoare””.

Sindicaliștii atrag atenția și susțin că Ordonanța Trenuleț pentru 2025, prin limitarea mobilității studenților și a pensionarilor, va reduce veniturile CFR Călători cu aproximativ 320 milioane lei față de anul precedent. Mai mult, anularea trenurilor de navetă ar duce la pierderi suplimentare de circa 60 milioane lei, afectând grav mobilitatea călătorilor și stabilitatea locurilor de muncă din sectorul feroviar.

„Planul abuziv de măsuri pe anul 2025 la CFR CĂLĂTORI vine și cu alte măsuri de limitare a mobilității călătorilor din România în anul 2025 față de anul 2024, respectiv prin anulări trenuri de călători zilnice de navetă de unde se mai pierde încă circa 60 milioane lei din încasările care nu se mai fac”, arată sindicaliștii.

 

„FSTFR prin protestele din perioada 17-21 februarie 2025 urmărește să atragă atenția opiniei publice, Ministerului Transporturilor, Guvernului României și Parlamentului României că punerea în aplicare a abuzivului Plan de măsuri pe anul 2025 al CFR CĂLĂTORI înseamnă în realitate începerea din anul 2025 și în continuare a limitarii abuzive a mobilității poporului român pe Calea Ferată Română și trecerea de la un transport social pe Calea Ferată Română la un transport pe care numai o parte din cetățenii români și-l vor permite și pentru a se intampla cele menționate mai înseamnă că se pune in aplicare în anul 2025 și Planul de distrugere al CFR CĂLĂTORI pentru că FSTFR consideră că acest plan de măsuri al CFR CĂLĂTORI pe anul 2025 este începutul sfârșitului CFR CĂLĂTORI”, conchid sindicaliștii.