Ninsori în plină primăvară! Unde s-a depus deja stratul de zăpadă
Ninge abundent în mai multe zone din județele Covasna și Harghita. Șoferii sunt avertizați să circule cu prudență.
„În acest moment ninge abundent în nord-estul judeţului Covasna, pe DN11, zona Pasul Oituz, şi DN2D, la limita cu judeţul Vrancea. De asemenea, s-a depus un strat nou de zăpadă în mai multe zone din judeţul Harghita, mai ales în zonele înalte din nordul judeţului”, precizează DRDP Braşov, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, echipajele de intervenţie acţionează cu utilaje de deszăpezire pe toate sectoarele de drum afectate de ninsoare, în cursul nopţii de marți spre miercuri intervenindu-se cu patru utilaje care au răspândit 14 tone de sare, respectiv opt tone sare pe DN13B în judeţul Harghita şi șase tone sare pe DN11 şi DN2D în judeţul Covasna.
Reprezentanţii DRDP precizează, totodată că pe DN13B, carosabilul este acoperit cu zăpada frământată de 1-2 cm, în timp ce pe celelalte drumuri din regiune se circulă pe carosabil ud.
„Ninge în judeţul Harghita, lapoviţă şi ninsoare la Bâlea, în judeţul Sibiu, ninge în zona Oituz din judeţul Covasna, precum şi pe DN2D Târgu Secuiesc-Ojdula tot din judeţul Covasna. Vă rugăm să nu circulaţi în aceste zone dacă aţi apucat să vă schimbaţi cauciucurile de iarnă şi să adaptaţi viteza la condiţiile de drum”, recomandă reprezentanţii DRDP Braşov.