Ministrul Mediului: În Bucureşti, de 20 de ani cel puţin, nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea
Ministru Mediului, Tanczos Barna, consideră că nivelul de poluare din Capitală este „foarte mare” şi afirmă că în ultimele două decenii în Bucureşti nu s-a luat nicio măsură pentru diminuarea acestei situații.
Ministrul a afirmat că traficul este principalul poluator într-un oraș mare, reprezentând între 60-70%.
„În Bucureşti, de 20 de ani cel puţin, nu s-a luat nicio măsură prin care să se reducă poluarea, nici pe poluarea industrială, nici pe poluarea casnică, adică din încălzire rezidenţială. Sunt din ce în ce mai multe centrale termice individuale din cauza faptului că nu merge sistemul centralizat de încălzire. Noi am propus Primăriei să nu mai emită nicio autorizaţie de construire fără centrală comună, chiar şi la nivel de bloc, pentru că a scoate la fiecare apartament o centrală individuală duce poluarea la un nivel mai aproape de sol”, a declarat ministrul Mediului, marţi seară, la Digi 24.
El a precizat că aşteaptă răspunsul primăriei, subliniind că speră că ajungă „la o decizie fermă” a administraţiei locale, în sensul ca investitorii să fie obligaţi să monteze centrale de bloc, nu pe fiecare apartament.
„Noi am propus Primăriei să nu mai emită nicio autorizație de construire fără centrală comună, cel puțin la nivel de bloc, pentru că o centrală pentru fiecare apartament, aduce poluarea la nivelul solului, mai aproape de sol. Cu cât aceste centrale sunt mai jos, cu atât este mai rău. Cu cât aceste centrale au un coș la 40 – 50 metri, cu atât e mai bine.De aceea e preferat un sistem centralizat de încălzire și apă caldă” precizează Tanczos Barna.