Noapte agitată pentru polițiștii rutieri
Poliţiştii rutieri au reţinut 660 permise de conducere, dintre care 55 pentru consum de alcool şi 14 pentru consum de droguri, într-o singură noapte.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 106 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 660 de permise de conducere, dintre care 230 pentru viteză, 55 pentru alcool și 14 pentru droguri. De asemenea, au fost retrase 317 certificate de înmatriculare.
La nivel național, polițștii au acționat pentru a preveni faptele antisociale, organizând 466 de acțiuni și au intervenit la 2.627 de evenimente, dintre care 2.250 au fost sesizate de către cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 23 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 8.903 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.449.735 de lei.
Pompierii, pe parcursul ultimelor 24 de ore, au efectuat 95 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 15 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 342 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 545.000 de lei. Pompierii au desfăşurat 1.324 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 150 pentru stingerea de incendii şi cinci pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor, au fost salvate trei persoane.
Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului de Interne au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 14 persoane.
Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.462 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
Din data de 18 martie 2022 şi până în prezent au fost emise 156.749 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 130 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,1%.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 38.112 mijloace de transport şi 138.548 de persoane, dintre care 8.490 de cetăţeni ucraineni.