Noaptea minții! DIICOT și-a trimis în judecată un colaborator sub acoperire
Unui brăilean i-au fost achitate toate acuzațiile aduse de DIICOT, după ce judecătorii au descoperit că bărbatul fusese colaboratorul sub acoperire al anchetatorilor și acționase cu mandat de la procurorul de caz.
Zilele trecute, Tribunalul Brăila l-a achitat pe I.C., bărbatul care a fost acuzat de DIICOT pentru constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la contrabandă și tăinuire. Decizia instanței încă nu este definitivă.
Brăileanul a fost trimis în judecată după ce, în 2016, a transportat 11.000 de pachete de țigări de contrabandă, dar și pentru că ar fi tăinuit alte 52.000 de pachete de țigări de contrabandă.
Cazul părea unul obișnuit, până când instanța de judecată a descoperit un detaliu care a întors procesul în favoarea lui: bărbatul era chiar colaboratorul sub acoperire pentru DIICOT.
Prin intermediul bărbatului, a fost depistată și destructurată întreaga rețea de contabandiști, iar aceștia au fost trimiși într-un dosar separat de contrabandă cu țigări. DIICOT și-a trimis în judecată și propriul colaborator, chiar dacă acesta avea mandat de la procurorul de caz.
„Instanţa constată că, potrivit dispoziţiilor articolului 16, alineatul 1, litera d din Codul de Procedură Penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu poate fi exercitată dacă există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. În continuare se reţine că, potrivit dispoziţiilor articolului 150, alineatul 4 din Codul de Procedură Penală, desfăşurarea activităţilor autorizate de procuror de către persoana autorizată de acesta nu constituie contravenţie sau infracţiune. Aderarea inculpatului I.C. la grupul infracţional condus de … a fost realizată strict în scopul realizării transportului de ţigarete din data de 24.10.2016 (livrate efectiv pe 25.10.2016 în Constanţa) iar procurorul de caz, emitent al ordonanţelor de folosire a inculpatului I.C. în calitate de colaborator, a stabilit că inculpatul I.C., în această calitate, a acţionat în limitele autorizării (conform dispoziţiilor articolului 150, alineatul 5 din Codul de Procedură Penală). Mai mult, inculpatul I.C. a dat şi declaraţie în cadrul acestui dosar penal în calitate de martor ameninţat, sub identitatea nereală …”, a stabilit Tribunalul Brăila.
Acțiunile bărbatului au fost justificate, deci nu poate fi arestat
Judecătorii au ajuns la concluzia că nu îl pot aresta pe bărbatul cu ajutorul căruia s-a ajuns la arestarea rețelei de contrabandiști.
„Se reţine că, în aceste condiţii, activităţile realizate de inculpatul I.C., constând în preluarea şi transportul cantităţii de 11.000 pachete de ţigarete provenind din contrabandă, au fost unele justificate de calitatea sa de colaborator al organelor de cercetare penală, caz în care lipseşte condiţia esenţială ca aceste fapte să fi fost nejustificate. Astfel, potrivit dispoziţiilor articolului 15, alineatul 1 din Codul Penal, una dintre trăsăturile generale ale infracţiunii este caracterul nejustificat al acesteia. Potrivit dispoziţiilor articolului 21, alineatul 2 din Codul Penal, este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă. Cât timp inculpatul a fost autorizat în calitate de colaborator al organelor de cercetare penală şi, în această calitate, a avut trasate obligaţiile în privinţa cărora a fost autorizat, conform celor arătate anterior, în sarcina acestuia nu poate fi reţinută comiterea infracţiunilor de: -constituire a unui grup infracţional organizat (sub forma aderării), prevăzută de dispoziţiile articolului 367 alineatele 1 şi 2 din Codul Penal; -complicitate la contrabandă, prevăzută de articolul 48 alineatul 2 din Cdoul Penal, raportat la dispoziţiile articolului 270 alineatul 1 raportat la dispoziţiile articolului 274 din Legea nr.86/2006 (faptă indicată în rechizitoriu ca fiind comisă în cadrul grupului infracţional organizat, referitoare la cantitatea de 11.000 pachete de ţigări). Soluţia legală care se impune, în acest caz, este achitarea inculpatului, în considerarea dispoziţiilor articolului 16 alineatul 1 litera d teza I din Codul de Procedură Penală, existând o cauză justificativă”, a decis instanța de judecată.
Bărbatului i-a fost achitată și acuzația de tăinuire , iar Tribunalul Brăila a respins acțiunea civilă a Autorității Vamale Române și a ridicat sechestrul DIICOT asupra autoutilitarei care îi aparținea colaboratorului.