Noi avertizări de caniculă în sud-estul țării, avertizări de vijelii și ploi pentru 15 județe
Meteorologii au emis noi avertizări de caniculă, dar și de ploi torențiale și vijelii. Valul de căldură va persista în următoarele zile, în sudul și estul țării, fiind vizate de cod galben de caniculă și disconfort termic Capitala și 25 de județe.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare cod galben de caniculă care va fi în vigoare în 25 de judeţe și în Bucureşti, vineri şi sâmbătă.
Potrivit meteorologilor, vineri și sâmbătă va fi disconfort termic în sudul şi estul ţării, unde valul de căldură va persista şi local va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în regiunile extra-carpatice.
În zonele sudice şi estice, vremea se va menţine caniculară şi în următoarele zile, potrivit meteorologilor.
De asemenea, au fost emise şi alerte cod galben şi cod portocaliu de instabilitate atmosferică, pentru 15 judeţe.
Astfel, în intervalul vineri, ora 10:00 – sâmbătă, ora 6:00, judeţele Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Alba şi Hunedoara vor fi sub avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Vor fi averse torenţiale, vijelii, grindină şi frecvente descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 35 – 50 l/mp şi pe arii restrânse 60 – 80 l/mp.
În acelaşi timp, va fi cod galben de furtuni în intervalul vineri, ora 10:00 – sâmbătă, ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi în zona de munte, iar seara şi noaptea şi în vestul Olteniei. În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată – averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină. Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 40 l/mp.