Noi detalii din cazul asasinatului de la Arad: Explozibilul a fost montat în mașina omului de afaceri

Publicat: 18 iun. 2021, 15:47, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Noi detalii din cazul asasinatului de la Arad: Explozibilul a fost montat în mașina omului de afaceri

Ministrul de Interne Lucian Bode vine cu noi detalii din cazul asasinatului de la Arad. Se pare că dispozitivul a fost montat în interiorul maşinii omului de afaceri Ioan Crişan.

Un asasinat cu bombă a avut loc pe 29 mai, în parcarea unui supermarket din Arad. Omul de afaceri Ioan Crișan a murit după ce i-a explodat maşina.

Bode a spus, vineri, că volumul de muncă în ancheta privind asasinatul de la Arad este uriaș„, iar anchetatorii „fac eforturi pentru ca persoanele responsabile să fie aduse în faţa justiţiei”, scrie News.ro.

„Dispozitivul a fost montat în maşină, ceea ce arată un mod de operare diferit faţă de alte moduri în care dispozitivele au fost montate în exteriorul maşinii. Mi-am exprimat supărarea că nu am reuşit să dejucăm acest atentat. Acum vedem că vorbim de un mod de operare diferit. Un anumit sector, zonă infracţională acţionează într-un fel, montează aceste dispozitive în exterior şi într-o anumită zonă se operează aşa ca la Arad. Pe măsură ce cercetăm, limităm spectrul de analiză. Parchetul General coordonează foarte bine această anchetă”, a declarat Lucian Bode.

Ministrul de Interne a precizat că familia omului de afaceri este monitorizată de structurile MAI.