Noi incidente la protestul organizat de susținătorii lui Călin Georgescu. Jurnaliști de la RTV, hărțuiți de manifestanți

Publicat: 22 feb. 2025, 17:16, de George Andrei, în POLITICĂ , ? cititori
Noi incidente la protestul organizat de susținătorii lui Călin Georgescu. Jurnaliști de la RTV, hărțuiți de manifestanți

„Pe timpul desfășurării adunării publice, în jurul orei 13:15, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care se desfășura transmisiunea în direct a unui post de televiziune, șicanând reporterul, cu scopul de a-și exprima nemulțumirile față de modul în care trustul prezintă opiniei publice anumite informații (au folosit vuvuzele aproape de urechea reporterului și au adresat expresii jignitoare)”, transmite un comunicat al Jandarmeriei Române.

Astfel, jandarmii au identificat două persoane implicate, context în care au fost conduse la secția de poliție și au fost întocmite actele necesare stabilirii situației de fapt.

„De asemenea, transmitem tuturor jurnaliștilor să apeleze la forțele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicați în situații similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare”, a transmis Jandarmeria Română, sâmbătă, într-un comunicat.

Sămbătă au fost organizate proteste în Capitală, în Piața Consituției și în fața Guvernului, față de decizia CCR de a anula alegerile din decembrie 2024.

George Simion și Călin Georgescu și-au chemat susținătorii în stradă pentru a cere reluarea turului doi al scrutinului, dar și pentru a strânge semnături pentru candidatura celui din urmă la alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna mai.

În paralel, AUR a anunțat că a strâns peste 200.000 de semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, după cum spune liderul deputaților formațiunii, Mihai Enache.