Noi paturi la UPU și ATI la „Matei Balş” și „Bagdasar-Arseni”
Florin Cîţu a afirmat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că a primit o situaţie privind paturile de Terapie Intensivă, după o vizită în câteva spitale din Bucureşti.
„Am discutat şi acest lucru, din păcate, avem o presiune pe sistemul sanitar, pe sistemul de sănătate în România, în special în Terapie Intensivă. Ştiţi foarte bine că în ultima perioadă am avut aceste discuţii şi astăzi am primit această informare. La Matei Balş se vor operaţionaliza încă 20 de paturi de Terapie Intensivă, vor trebuie să fie transferaţi 7 medici şi 30 de asistenţi medicali. Se va înfiinţa un centru de evaluare pacienţi cu infecţie SARS-COV, la Bagdasar Arseni, în următoarele două săptămâni o nouă unitate de primire urgenţe poate fi funcţională, cu 27 de paturi UPU şi 27 de paturi ATI, iar la Grigore Alexandrescu nu vom aloca adulţi, acolo se pot aloca încă 12 paturi ATI copii, în primă fază zece paturi la cerere”, a explicat premierul, potrivit news.ro.
El a adăugat că se va ajunge la un număr de 1.600 de paturi de terapie intensivă.
„Am spus că aş vrea să avem 1.600 de paturi cât mai rapid, a fost o cerere a mea de acum câteva luni de zile, am văzut problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate, am atras atenţia şi suntem acum în măsură să ajungem la aceste cifre”, a afirmat Cîţu.