Noi reguli privind cultele, în ordinul ministrului Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii anunţă schimbări cu privire la condiţiile de înmormântare a persoanelor care au decedat din caza noului coronoavirus. Sunt modificate şi regulile de acces în spital pentru preoţi sau pentru rudele bolnavilor de COVID. Noile prevederi au fost discutate astăzi cu reprezentanţii cultelor şi vor fi cuprinse într-un ordin de ministru.
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a precizat că documentul este în lucru şi că cel târziu mâine va fi semnat.
„Vorbim despre măsuri de protecţie, vorbim despre accesul preotului în spital, respectiv al pastorului în spital la pacienţii care au nevoie. De asemenea, în plus faţă de solicitările cultelor, avem în vedere lucrul ăsta şi pentru aparţinători, cu respectarea unor reguli foarte stricte. Credem că e bine ca pacienţii care au nevoie de susţinere s-o primească atât din partea reprezentanţilor cultelor, cât şi din partea unui aparţinător. Asta trebuie să se facă în condiţiile de siguranţă, mai departe pentru cei care vor să-şi ia adio de la cei dragi încercăm să facem în aşa fel încât, în condiţii de siguranţă, acest lucru să fie posibil”, a spus Voiculescu potrivit Radio România Actualități.
Un alt punct discutat cu reprezentanţii cultelor
Vlad Voiculescu a mai adăugat că persoanele decedate vor fi îmbrăcate şi vor fi puse într-un sicriu sigilat. Un alt punct discutat cu reprezentanţii cultelor a fost în legătură cu protecţia la slujbe în general şi în noaptea de Paşti, pentru cei de credinţă ortodoxă.
”Am aflat cu bucurie de la reprezentanţii cultelor cum la intrarea în Biserică li se oferă măşti credincioşilor. Cred că e un lucru de lăudat, cred de asemenea că în procesul de vaccinare cultele pot să aibă o contribuţie semnificativă”, a mai declarat Voiculescu.
Ordinul de ministru va fi publicat în Monitorul Oficial cel mai probabil luni