Noi restricții într-o țară foarte vizitată de români
Se impun noi reguli și restricții pe teritoriul Bulgariei din cauza creșterii alerte a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19.
De la începutul pandemiei, în Bulgaria a fost înregistrate 87.311 de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus, conform Agerpres.
Noile reguli
– „restaurantele, cafenelele şi barurile pot funcţiona numai între orele 06:00 şi 23:30. În restul timpului se pot efectua doar livrări la domiciliu.
– la magazinele alimentare şi farmacii, între orele 08:00 şi 10:00 pot face cumpărături doar persoane cu vârsta de cel puţin 65 de ani. Nicio persoană mai tânără de 65 de ani nu va fi servită în intervalul de două ore specificat.
-accesul minorilor în centrele comerciale este autorizat doar în prezenţa unui părinte, tutore sau oricărui alt adult.
– cursurile tradiţionale în învăţământul gimnazial şi liceal sunt suspendate în districtele cu morbiditate mai mare de 119,9 la 100.000 locuitori în ultimele 14 zile sau dacă în perioada 4-11 noiembrie mai mult de 15% dintre elevi au absentat de la cursuri din cauza apariţiei simptomelor de COVID-19.
– în privinţa învăţământului superior, cursurile în persoană sunt suspendate, cu excepţia exerciţiilor practice care nu pot fi făcute în sistem de videoconferinţă.
– excepţii sunt permise pentru disciplinele medicale, practica în spitale şi examenele pentru obţinerea specialităţii în sistemul de sănătate, cu respectarea strictă a măsurilor de prevenire şi control ale bolilor infecţioase.
– sunt suspendate internările şi operaţiile chirurgicale planificate în spitale şi în centrele oncologice, cu excepţia transplantului de organe, ţesuturi şi celule, tratării pacienţilor cu afecţiuni oncologice, naşterilor asistate (indiferent de metoda de naştere), tratamentelor pe termen lung şi asistenţei psihiatrice”.