Noile tehnologii implementate de STS pentru Serviciul de urgență 112
Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) implementează în prezent Tehnologia AML (Advanced Mobile Location) cu ajutorul căreia informațiile de localizare din telefon sunt preluate, în mod automat, și sunt transmise către Serviciul de urgenţă 112.
În acest moment, tehnologia este testată în zona București-Ilfov, urmând ca, în perioada următoare, să fie operaționalizată la nivel național. Principalul avantaj al tehnologiei AML îl constituie furnizarea unor informații de localizare cu o acuratețe ridicată, de ordinul metrilor/zecilor de metri.
Până la implementarea tehnologiei AML, dar și după aceea, pentru localizarea persoanelor care sună la 112 sunt utilizate și alte tehnologii. STS a dezvoltat și a lansat, în luna februarie a anului trecut, aplicația APEL 112, care permite transmiterea coordonatelor geografice ale telefonului mobil către Sistemul 112, în momentul efectuării unui apel de urgență prin intermediul aplicației.
Tehnologii care nu se exclud una pe cealaltă și sunt complementare
Aceasta funcționează pe terminalele de tip smartphone cu sisteme de operare Android sau iOS, iar, pentru ca aplicația să poată fi utilizată, trebuie ca serviciul de date (internet) și cel de localizare (GPS) ale telefonului mobil să fie activate.
Complementar cu aplicația mobilă APEL 112, STS a implementat facilitatea Geolocation 112. Apelantul primește prin SMS un link de localizare, iar, prin accesarea acestuia, coordonatele geografice ale locului în care se află apelantul sunt trimise în Sistemul 112.
Rămâne de referință localizarea Cell ID/Sector ID care se face pe baza informațiilor transmise de celulele operatorilor de telefonie mobilă. Foarte important: aceste tehnologii nu se exclud una pe cealaltă și sunt complementare.
Simultan cu implementarea AML, Serviciul de Telecomunicații Speciale derulează proiectul de modernizare a infrastructurii hardware și software a SNUAU, potrivit Biroului de Presă al STS.