Roxana Mînzatu a fost propusă oficial de premierul Marcel Ciolacu pentru postul de comisar european

Publicat: 02 sept. 2024, 13:24, de Autor: Andrei Ceausescu, în POLITICĂ , ? cititori
Roxana Mînzatu a fost propusă oficial de premierul Marcel Ciolacu pentru postul de comisar european

Europarlamentarul PSD, Roxana Mînzatu (44 de ani), a fost propusă oficial de premierul Marcel Ciolacu pentru poziția de comisar european, a anunțat luni Ciolacu într-o conferință de presă. G4Media a anunțat în exclusivitate încă de vinerea trecută că Roxana Mînzatu se numără printre propunerile transmise de premierul Marcel Ciolacu la Bruxelles.

Șeful PSD a spus că ”Ursula von der Leyen a avut deja duminică interviul cu Roxana Mînzatu, vom avea un portofoliu relevant”.

”Am discuții cu președinta Comisiei Europene despre portofoliul României. Va fi un portofoliu relevant, urmează să îl anunțe președinta Comisiei Europene. Nu numește un comisar până nu are un interviu cu respectiva persoană. Acest interviu a avut loc duminică între Roxana Mînzatu și președinta Comisiei. Dna președinte nu a avut decât cuvinte de laudă. Are un CV profesional impresionant, chiar dacă nu are un CV politic”.

Contextul nominalizării

Inițial, Ciolacu a anunțat intenția de a-l nominaliza pe Victor Negrescu pentru poziția de comisar european. Însă, în urma unei solicitări venite din partea Ursulei von der Leyen, care a cerut statelor membre să propună câte un bărbat și o femeie pentru acest post, au apărut noi nume în discuție, printre care și cel al Roxanei Mînzatu și al ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Deocamdată, nu este clar ce portofoliu va primi România în cadrul Comisiei Europene, însă nominalizarea unei persoane cu o vastă experiență în fonduri europene, cum este Roxana Mînzatu, ar putea fi un atu important pentru țară.

Cine este Roxana Mînzatu?

Roxana Mînzatu, în vârstă de 44 de ani, conduce în prezent Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, având rang de secretar de stat. Ea are o carieră impresionantă, cu o vastă experiență în domeniul fondurilor europene, dobândită atât în mediul privat, cât și în cel nonguvernamental și public.

Absolventă a Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității din București, specializarea Științe Politice în limba engleză (2002), Roxana Mînzatu deține și un master în integrare europeană (2005) și este absolventă a programului Public Leadership Credential al Harvard Kennedy School of Government (2022).

De-a lungul carierei sale, Mînzatu a ocupat numeroase funcții, inclusiv cea de consilier de integrare în Ministerul Integrării Europene, consultant, manager de proiect și formator în companii din București, Bruxelles și Brașov. A coordonat și implementat proiecte finanțate din fonduri europene și naționale pentru diverse entități, inclusiv administrații publice locale și organizații nonguvernamentale.

Pe plan politic, Roxana Mînzatu a fost activă în PSD, ocupând poziții de consilier județean în Consiliul Județean Brașov, subprefect al județului Brașov, și secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. De asemenea, a fost ministru al fondurilor europene în 2019 și deputat PSD Brașov între 2016 și 2020.