Norvegia intenționează să ofere a treia doză de vaccin anti-COVID tuturor adulților

Publicat: 13 nov. 2021, 09:30, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Norvegia intenționează să ofere a treia doză de vaccin anti-COVID tuturor adulților

Norvegia va oferi a treia doză dintr-un vaccin anti-COVID-19 tuturor persoanelor cu vârsta peste 18 ani, a precizat vineri guvernul, potrivit Reuters.

Norvegia a oferit până în prezent doza a treia doar celor cu vârsta peste 65 de ani.

Toţi cei cu vârsta peste 18 ani vor primi o a treia doză anul viitor”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Stoere într-o conferinţă de presă.

Norvegia a sistat la finalul lunii septembrie ultima măsură de lockdown care, timp de 18 luni, a restricţionat interacţiunile sociale şi a afectat multe activităţi comerciale.

Ţara nu va intra din nou în lockdown, a spus Stoere.

Deși peste 85% dintre adulţii din Norvegia au primit cel puţin două doze dintr-un vaccin împotriva COVID-19, iar 70% din totalul populaţiei a fost inoculată, infectările şi spitalizările sunt în creştere rapidă în prezent.

Norvegia foloseşte seruri produse de BioNTech, Pfizer şi Moderna în cadrul campaniei sale de vaccinare care, începând din septembrie, include toate persoanele cu vârsta peste 12 ani.