17:10, 02.09.2024 • ACTUALITATE
Noua groapă de gunoi a Ploieștiului de la… Ocolul Silvic Ploiești
La ieșirea din municipiul Ploiești către Valea Călugărească și Mizil, malul râului Teleajen a fost transformat de ceva timp într-o uriașă groapă de gunoi.
Zilnic, dar mai ales noaptea, camioane, dubițe și tractoare cu remorcă vin pe strada Ștrandului din Ploiești și descarcă gunoaie pe malul râului Telejen.
Practic, pe malului râului Teleajen, care, atenție, este zonă de protecție aflată în administrarea Ocolului Silvic Ploiești, au apărut munți de moloz din construcții, grămezi uriașe de fiare provenite din dezmembrării auto și baloturi foarte mari de deșeuri textile, hârtie și plastice (vezi FOTO).
Surprinzător este faptul că mai mulți locuitori din zonă au sesizat de mai multe ori Primăria Ploiești, Poliția Locală și Direcția Silvică Prahova despre această nouă groapă ilegală de gunoi, dar nu s-a luat nicio măsură.