Noua lege a școlii online include și părinții. Ce atribuții au aceștia
Școala online nu doar că nu dispare, dar include și părinții, conform unui ordin de ministru ce reglementează acest tip de activitate. Documentul nu spune însă și care sunt soluțiile în cazul celor din zone fără semnal sau fără posibilități tehnice. În plus, elevilor le este interzis să înregistreze propria examinare.
Un ordin de ministru semnat de Ligia Deca reglementează „evaluarea în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor”. Chiar dacă, în prezent, orele în afara școlilor reprezintă o excepție, se încearcă stabilirea unor norme în cazul în care s-ar apela din nou la tehnologie. Printre cei vizați nu sunt doar factorii implicați direct în învățământ, ci și părinții.
„Evaluarea performanțelor școlare și a competențelor elevilor constituie un plus pentru asigurarea accesului tuturor elevilor la procesul de predare-învățare evaluare în mediul online, cu precădere în situații excepționale: școlarizarea la domiciliu/clase, grupe în spital, pandemii, calamități, imposibilitatea de desfășurare a activităților didactice în unitatea de învățământ din motive obiective, fără a se limita la acestea”, se arată în ordinul de ministru.
Obligațiile inspectoratelor școlare
Unul dintre principalii actori este inspectoratul școlar, ce primește următoarele atribuții:
a) coordonează, prin inspectorii școlari, activitatea de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, desfășurată prin intermediul TIC (tehnologia informației și comunicațiilor, n.r.), realizată la nivelul unităților de învățământ;
b) sprijină unitățile de învățământ din subordine în desfășurarea activităților-suport pentru buna desfășurare a procesului de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, desfășurat prin intermediul TIC, în vederea stabilirii necesarului de resurse informaționale și de resurse umane formate;
c) identifică soluții, în colaborare cu alte autorități și instituții publice, organizații nonguvernamentale, parteneri economici, pentru asigurarea premiselor desfășurării activității de evaluare în unitățile de învățământ din subordine;
d) acordă asistență cadrelor didactice în utilizarea platformei dedicate procesului de evaluare prin informaticieni și inspectori școlari;
e) asigură suport și consiliere cadrelor didactice prin intermediul caselor corpului didactic (CCD), în contextul organizării unor programe pentru dezvoltarea profesională continuă dedicate evaluării în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, oferind totodată suport și consiliere prin programe sau sesiuni de instruire.
Obligațiile școlilor
Și conducerea unității de învățământ are o serie importantă de atribuții:
a) informează elevii și părinții acestora asupra modalității de organizare a activității de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, desfășurată prin intermediul TIC, inclusiv cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au participanții la activitățile specifice de evaluare în mediul online;
b) evaluează capacitatea unității de învățământ de a desfășura activitatea de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, desfășurată prin intermediul TIC, și stabilește necesarul de resurse informaționale, respectiv de resurse umane;
c) stabilește măsuri pentru buna desfășurare a activității de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, desfășurată prin intermediul TIC de către cadrele didactice și elevii din unitatea de învățământ;
d) întreprinde demersuri către autoritățile locale pentru asigurarea dispozitivelor și a conexiunii la internet pentru elevii care nu dispun de mijloacele necesare TIC; aparent, aici ar fi rezolvarea în cazul elevilor fără dispozitive electronice, dar nu există nicio variantă de obligare sau sancționare a autorității locale (ce se poate justifica, de exemplu, prin faptul că nu are fonduri);
e) gestionează baza materială cuprinzând dispozitive electronice cu conexiune la internet;
f) repartizează, prin încheierea unui contract de comodat/prin proces-verbal de predare-primire, dispozitive conectate la internet elevilor care nu dispun de aceste mijloace;
g) sprijină cadrele didactice și elevii în crearea de conturi pentru accesul la platforma dedicată procesului de evaluare;
h) identifică și aplică modalități de susținere a activității de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, desfășurată prin intermediul TIC, pentru posibile cazuri speciale, inclusiv pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES);
i) monitorizează modul în care se desfășoară activitatea de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor;
j) încurajează și susține participarea cadrelor didactice la programe pentru dezvoltarea profesională continuă în vederea dobândirii sau, după caz, a îmbunătățirii competențelor privind evaluarea în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor.
Obligațiile elevilor
Elevii au următoarele responsabilități:
a) participă la activitățile de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor, stabilite de cadrele didactice;
b) respectă termenele și condițiile stabilite de către cadrele didactice, în vederea valorificării activității;
c) au o conduită adecvată statutului de elev, dezvoltând comportamente și atitudini prin care să se asigure un climat propice mediului de predare-învățare-evaluare;
d) asigură confidențialitatea datelor de conectare la platformă;
e) se conformează prevederilor privind protecția datelor cu caracter personal, conform GDPR, și nu înregistrează activitatea de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor.
Obligațiile părinților
Un articol întreg din Ordinul de ministru este dedicat părinților, ce au următoarele responsabilități:
a) mențin comunicarea cu cadrele didactice din unitatea de învățământ pentru a obține informații referitoare la evaluarea în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor;
b) transmit, după caz, cadrelor didactice din unitatea de învățământ feedback referitor la organizarea și desfășurarea activității de evaluare în mediul online a performanțelor școlare și a competențelor elevilor.
Rezultatele evaluării se pot comunica și se pot dezbate cu părinții și nu pot fi făcute publice, fără acordul părintelui sau al elevului major.
În urma evaluărilor susținute în mediul online, după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic, elevii pot beneficia de un plan individualizat de învățare care va fi folosit pentru dezvoltarea competențelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe înalte.
Trădați de tehnologie
Ordinul de ministru nu vine să spună ce se întâmplă în cazul zonelor cu semnal slab, ce nu permite o conexiune voce/ imagine continuă sau chiar în cazul celor ce nu au deloc acces la internet.
În mod oficial, aproximativ 300.000 de români (1,5% din populație) trăiesc în zone fără acoperire din partea vreunui operator de telefonie mobilă.
Într-un raport ANCOM din decembrie anul trecut sunt prezentate rezultatele campaniei de măsurare a acoperirii naționale cu servicii de voce mobilă. Operațiunea a avut loc în perioada mai – octombrie 2022, când au fost verificate 13.388 de localități, fiind totodată parcurși peste 240.000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale.
Acoperirea cu servicii de voce a fost calculată ca raportul dintre suma populației acoperite și populația totală a României. Rezultatele: Vodafone are cea mai slabă acoperire (98,4%), urmat de Orange și Telekom Mobile (98,5%) și RCS&RDS (98,8%).