Noua Zeelandă intră în carantină totală
Noua Zeelandă va intra în carantină națională de la miezul nopții după. Marți a fost confirmat un singur caz de infectare cu varianta Delta a coronavirusului.
Întreaga țară va fi în stare de alertă de nivel 4 pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 7 zile. Nivelul 4 reprezintă cea mai dură formă de carantină.
Acesta este, cel mai probabil, primul caz de infectare cu tulpina Delta cu transmitere intra-comunitară din Noua Zeelandă, notează The Guardian.
„Asta înseamnă că trebuie să intervenim rapid și dur pentru a bloca răspândirea virusului. Am văzut în alte părți ce se poate întâmpla dacă nu reușim să controlăm din start situația. Avem o singură șansă”, a spus premierul Jacinda Ardern.
Pacientul este un bărbat de 58 de ani din Devonport, Auckland. A fost testat sâmbătă, 14 august, astfel încât se consideră că perioada de contagiune ar fi debutat joi.
Noua Zeelandă nu a mai înregistrat niciun caz cu transmitere comunitară din luna februarie.