14:06, 04.11.2024 • POLITICĂ
Noul Cod silvic – adoptat; Care sunt infracțiunile prevăzute
Deputații au dat marți vot final asupra noului Cod silvic, în prezența ministrului Mediului, Mircea Fechet.
Codul silvic, care pleacă acum la promulgare, reglementează regimul silvic, guvernanţa sectorului silvic. Mai reglementează controlul aplicării şi respectarea regimului silvic şi regimul sancţionator al acestuia.
Se stabileşte cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure.
Drumurile forestiere vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare. Acestea vor ajuta la descoperirea furturilor şi tăierilor ilegale, prevede raportul proiectului.
Codul silvic reglementează și sistemul de sancţiuni penale şi regimul măsurilor asiguratorii şi confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport. Se mai prevede suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri. Se mai prevede retragerea şi, după caz, rechemarea imediat de pe piaţă a produselor obţinute din lemn brut, rezultate ca urmare a săvârşirii unor fapte care sunt încadrate ca infracţiuni.
Falsificarea datelor informatice – infracțiuni silvice
Sunt introduse noi infracţiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică şi falsul în declaraţiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare.
Se va înființa un Registru Forestier Naţional pentru evidenţa exploataţiilor forestiere. În registru vor fi incluşi toţi proprietarii de pădure din România. Scopul este facilitarea prin modalităţi informatice a avizărilor şi raportărilor între diferite entităţi publice şi monitorizarea implementării serviciilor silvice.
Se înființează și Consiliul Naţional pentru Silvicultură. El va urmări exercitarea în condiţii de etică profesională şi respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic.
Se stabilesc clar obligaţiile şi drepturile proprietarilor de terenuri forestiere, diferenţa pentru proprietăţile forestiere de până la 10 ha şi proprietăţile forestiere de peste 10 ha.
Unde sunt interzise tăierile
Se extinde suprafaţa unde sunt interzise aceste tăieri la ras la parcurile naturale şi toate ariile naturale protejate din România. Se introduce conceptul de „insule de îmbătrânire”, un mecanism prin care suprafeţele de pădure de minimum 0,1 ha, cu rol în menţinerea biodiversităţii, vor fi protejate de tăieri.
De asemenea, se dublează suprafaţa minimă acoperită cu arbori, necesară pentru categoria de folosinţă pădure, de la 0.25 ha la 0.5 ha.
Se introduce termenul de „folosinţă agrosilvică”, ceea ce înseamnă că terenurile agricole vor putea fi mai uşor împădurite.
Prin proiect sunt definite interesele şi incompatibilităţile pentru personalul domeniului silvic şi se dă posibilitatea tuturor cetăţenilor de a se plimba pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din ţară.
Pădurile vor fi incluse în centurile verzi din jurul oraşelor.