Inhalat din baloane: Noul drog care face victime în sudul litoralului românesc
Un nou drog face victime în sudul litoralului, avertizează Agenția Națională Antidrog. La petrecerile organizate pe plajă, tinerii inhalează protoxid de azot (N2O) din baloane umflate cu ajutorul unui dispozitiv ce are încorporat un cartuş care degajă această substanţă.
ANA precizează că protoxidul de azot (N2O) – gazul ilariant, cunoscut şi sub denumirea de „Funny gas”, este un sedativ incolor şi inodor şi este folosit în domeniul medical, sub supraveghere medicală, în combinaţie cu alte substanţe, în special ca anestezic, dar şi în domeniul alimentar, la prepararea cremelor de tip frişcă, inhalarea acestei substanţe fiind strict interzisă.
Efectele se amplifică
Printre efectele negative se numără încetinirea timpului de reacţie a corpului uman, transpiraţia excesivă, greaţă, vărsături, ameţeală, oboseală, halucinaţii, distorsiuni de sunet şi pierderi de memorie. Efectele se amplifică ca urmare a creşterii cantităţii de gaz inhalat sau a inhalării gazului prea rapid şi în combinaţie cu alcoolul, arată ANA.
În cazul în care, după inhalare, semnele şi simptomele sunt cele ale unei reacţii alergice – febră, frisoane, urticarie, respiraţie dificilă – este recomandată solicitarea de urgenţă a ajutorului medical.