Noul Model Y de la Tesla va fi prezentat publicului din România pe 31 ianuarie. Livrările către clienți vor începe în martie

Publicat: 24 ian. 2025, 20:23, de Ady Ivașcu, în Auto , ? cititori
Noul Model Y de la Tesla va fi prezentat publicului din România pe 31 ianuarie. Livrările către clienți vor începe în martie
Noul Model Y de la Tesla va fi prezentat publicului din România pe 31 ianuarie. Livrările către clienți vor începe în martie

Noul Model Y de la Tesla va fi prezentat publicului din România pe 31 ianuarie, iar livrările către clienți vor începe în luna martie, au anunţat vineri responsabilii de comunicare Tesla pentru Europa Centrală.

Versiunea anterioară a Model Y este disponibilă în România începând de la 45.000 de euro.

Tesla Model Y, lansat în SUA, Canada şi Europa la câteva săptămâni după China

Tesla a lansat joi o versiune reproiectată a celui mai bine vândut crossover Model Y în Statele Unite, Canada și Europa, la câteva săptămâni după ce a fost lansat pentru prima dată în China.

În urmă cu aproape cinci ani, primele unități Model Y au fost livrate proprietarilor, marcând debutul unui succes global.

Noul Model Y a fost regândit complet, maximizând eficiența, confortul, conectivitatea și siguranța, cu un interior și un exterior complet reproiectate, potrivit gigantului american.

Model Y, cel mai bine vândut vehicul la nivel global

Modelul Y a fost produs în peste 3,5 milioane de unități la uzinele Tesla de pe trei continente.

În 2023, Model Y a intrat în istorie, devenind primul vehicul electric aflat vreodată în topul celor mai vândute vehicule la nivel global, pentru toate sistemele
de propulsie și tipurile de energie.

Aceasta este o dovadă în plus că vehiculele electrice atrag un public larg și sunt adecvate pentru o gamă largă de scenarii.

Europa nu a făcut excepție: Model Y a deținut primele poziții în clasamentele regionale de înmatriculări și a devenit cel mai bine vândut vehicul de orice fel din regiune în 2023, obținând numeroase succese la nivel local.

Produs in Europa la fabrica Tesla Gigafactory din Berlin – Brandenburg începând cu 2022, Model Y a avut deja un impact semnificativ asupra tranziției flotei locale către transportul sustenabil.

Model Y, un design nou, care oferă funcționalitate

Noul Model Y are un exterior complet reproiectat, care oferă eficiență aerodinamică excepțională, stabilitate la viteze mari, siguranță în caz de accidente și calitate a construcției, susţine producătorul.

Spre deosebire de Model 3, barele de lumini din față și din spate se bazează pe designul Cybertruck și Cybercab.

Noul Model Y include atât comutatoare tactile, cât și butoane fizice. Ergonomia și ușurința în utilizare sunt îmbunătățite prin comutatoare personalizabile pe volan, pentru acces rapid la funcțiile utilizate frecvent ale vehiculului.

O nouă manetă indicatoare de înaltă precizie asigură un control fără efort în timpul condusului.

Model Y. Conectivitate și divertisment îmbunătățite pentru toată lumea

Pasagerii de pe rândul al doilea se pot bucura acum de propriul ecran tactil de 8 inchi, dotat cu comenzi de climatizare și opțiuni de divertisment integrate, inclusiv cu opțiuni pentru jocuri, streaming audio și video.

Disponibil acum în ediție limitată, noul Model Y poate fi comandat acum în Romania.

„Începem cu o ediție limitată – noul Model Y din seria de lansare, Long Range Tracțiune integrală, care oferă autonomie de 568km, accelerație de la 0 la 100km/h în 4,3s, viteză maximă de 201km/h și anumite atribute cu finisaje personalizate”, au precizat responsabilii Tesla. 

Tesla va lansa versiuni suplimentare ale noului Model Y în viitor.