Noul spital din Sectorul 6 începe să treacă de la proiect la realitate

Publicat: 01 iun. 2024, 19:14, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Administratie , ? cititori
Noul spital din Sectorul 6 începe să treacă de la proiect la realitate
Foto: Primărie Sector 6

Primăria Sectorului 6 a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru noul spital ce urmează să fie ridicat în această zonă. Banii vin de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), valoarea contractului fiind de 72,9 milioane de euro (circa 364 milioane de lei).

Primăria le-a transmis bucureștenilor că are banii necesari pentru a începe construirea spitalului din Sectorul 6. Aceasta va fi prima unitate medicală generalistă de stat, realizată de o autoritate publică locală în ultimii 45 de ani.

Spitalul Sectorului 6 urmează să fie ridicat pe Bd. Timișoara 101E. Mai precis, acesta se va afla între cartierele Drumul Taberei și Militari și va avea o suprafață de 33.000 mp.

Costurile construcției se ridică la suma totală de 145,8 milioane de euro, iar din această sumă 72,9 milioane de euro sunt asigurați prin intermediul unui împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE). Contractul a fost finanțat de către primarul Ciprian Ciucu și Tomáš Bocek, viceguvernatorul BDCE.

Celelalte fonduri necesare pentru finalizarea spitalului, se vor obține din fonduri europene, de la bugetul local și de la bugetul de stat.

Primii bani (circa două milioane de euro) au fost primiți luna trecută, contractul fiind semnat la Paris. Grantul este nerambursabil și va fi folosit pentru asistență tehnică.

Noul spital – un obiectiv strategic

Primarul Ciprian Ciucu a spus:

„Sunt foarte emoționat! Acesta este proiectul meu de suflet. Avem teren, deja am îngropat rețelele de utilități, cumva șantierul a început. Acum are și finanțare! Un proiect este serios în momentul în care are finanțare, altfel, este doar o idee, o intenție.

Ne aflăm pe linia mediană dintre Cartierele Militari și Drumul Taberei, iar aici se află o zonă în plină dezvoltare. Vorbim de câteva sute de mii de oameni. Acest spital nu va deservi doar Sectorul 6, ci și Sectorul 5 și toată salba de localități din jurul Bucureștiului în această parte a orașului și poate chiar mai departe. Avem Bragadiru, Domnești, Chiajna, până la Ciorogârla sau poate chiar până la Pitești. Autostrada este în proximitate, va putea să primească urgențe.

Apoi, sunt spitale cu risc seismic în București. În caz de cutremur, nu vreau să-mi imaginez ce ar putea fi. Acest nou spital va fi un obiectiv strategic, deosebit de important pentru tot Bucureștiul, nu doar pentru Sectorul 6.”

Un spital modern, cu opt secții și 307 paturi

Spitalul pe care Primăria Sectorului 6 îl va realiza pe Bulevardul Timișoara urmează să aibă opt secții: Cardiologie, Neurologie, Obstetrică- Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă adulți, Unitate de Terapie Intensivă Neonatologie, Medicină internă, Neonatologie și Chirurgie.

Va avea în total 307 paturi (257 cu spitalizare continuă și 50 cu spitalizare de zi), opt săli de operații, șapte săli de nașteri, 75 de cabinete medicale, reprezentând 33 de specialități, clinică de recuperare, laboratoare și o farmacie cu circuit închis. Va mai cuprinde și un compartiment de Primiri Urgențe de 1.680 mp și o parcare cu 365 de locuri.

La semnarea contractului, care a avut loc pe amplasamentul viitoarei unități medicale, au fost prezenți și Nicolae Ciucă (președintele Senatului) , Alexandru Rafila (ministrul Sănătății și vechi locuitor al Sectorului 6), Adrian Veștea (ministrul Dezvoltării), Marcel Boloș (ministrul Finanțelor) și Sebastian Burduja (ministrul Energiei).

Nicolae Ciurcă a declarat:

„Pentru prima dată după 45 de ani, în București, se demarează proiectul unui spital generalist nou, care vine cu un nou standard. Adică are absolut totul cuprins în proiect. Ca atare, odată ce va fi realizat, vom avea un standard de referință care va putea fi aplicat și preluat de toți cei care vor dezvolta astfel de proiecte. Ciprian Ciucu vorbește despre el de cel puțin doi ani și jumătate, dacă nu trei. Iată că se realizează și îl felicit!”

Până la acest moment, a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru realizarea spitalului. Acesta, alături de indicatorii tehnico-economici au fost aprobați de către Consiliul Local Sector 6. A fost întocmită și aprobată documentația urbanistică necesară acestui proiect, un Plan Urbanistic de Detaliu. În plus, s-au finalizat documentațiile tehnice, s-au încheiat contractele pentru devierea rețelelor care afectează terenul – liniile de înaltă tensiune și conductele de gaz, iar lucrările pentru devierea rețelelor sunt în curs de finalizare.

De asemenea, Primăria se află în procedura de achiziție a unui grup de experți, specializat pe acest tip de proiect de investiții, care să realizeze caietul de sarcini pentru proiectare, execuție, echipare și mentenanță.

Durata de finalizare a lucrărilor este estimată la trei –  patru ani de la începerea efectivă a execuției.