Noul stadion Giuleşti a fost inaugurat! Rapid, victorie cu Poli Timișoara (Video)
Noul stadion Giuleşti a fost inaugurat, sâmbătă, în prezenţa a 14.000 de spectatori, în cadrul unei gale care a durat peste 8 ore.
Rapid a învins-o cu 1-0 pe Poli Timișoara, în main event-ul serii. Younes Bnou Marzouk a reușit o execuție superbă, un lob peste portarul echipei Poli Timișoara, în minutul 77.
Rapid a câștigat și meciul de old boys cu Poli Timișoara, scor 2-1. Golurile au fost marcate de Răzvan Raț, Daniel Pancu, respectiv Gigel Bucur.
La inaugurare, imnul naţional a fost cântat de Felicia Filip, iar cel al Rapidului de Andrei Păunescu.
Au participat la inaugurare Vladimir Bozovic, Tache Macri, Gheorghe Dungu, Ianis Zicu, Cezar Zanfir, Ionuţ Voicu, Ion Voicu, Ion Vlădoiu, Marian Vlada, Dumitru Târţău, Bogdan Stelea, Romeo Stancu, Nicolae Stanciu, Daniel Sava, Ilie Rontea, Cristian Rontea, Mircea Rădulescu, Florentin Rădulescu, Rică Răducanu, Narcis Răducan, Răzvan Raţ, Marian Rada, Ionuţ Rada, Ionel Popescu, Ştefan Popa, Bratu Pîrvu, Daniel Petruţ, Dănuţ Perjă, Nicolae „Bimbo” Paraschiv, Daniel Pancu, Robert Niţă, Octavian Niţă, Daniel Niculae, Valentin Negru, Ştefan Nanu, Dorel Mutică, Ion Motroc, Aurelian Mincu, Marius Măldărăşanu, Ionuţ Mazilu, Adrian Matei, Mădălin Martin, Marin Stelian, Florin Marin, Ion Manu, Vasile Maftei, Mircea Lucescu, Costin Lazăr, Viorel Kraus, Ion Ispas, Dănuţ Lupu, Mihai Iosif, Marian Ioniţă, Ion Ionescu, Claudiu Ionescu, Viorel Ion, Ion Ion, Daniel Iftodi, Adrian Iencsi, Viorel Hizo, Ovidiu Herea, Claudiu Herea, Ştefan Grigorie, Marian Grigore, Ion Goanţă, Adrian Dumitru, Florea Drăghici, Emil Dică, Iosif Damaschin, Ion Craiu, Gabi Constantinescu, Dănuţ Coman, Ştefan Ciuculescu, Vasile Caciureac, Gheorghe Butoiu, Zeno Bundea, Mugurel Buga, Mircea Bornescu, Mugur Bolohan, Romulus Bealcu, Cristian Bardu, Jean Barbu, Bogdan Andone, Marian Aliuţă şi Dan Alexa.
După inaugurarea de sâmbătă, noul stadion din Giulești va găzdui primul meci oficial pe 2 aprilie, când Rapidul primește vizita Botoșaniului în runda a treia din play-off, de la ora 20:30.
Lucrările la Stadionul Giuleşti au început la 26 februarie 2019 cu demolarea vechii arene. Finalizarea lucrărilor era estimată pentru luna mai 2021. Capacitatea arenei este de 14.050 de locuri (din care peste 250 de locuri pentru persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii lor). Preţul construcției se ridică la 39 milioane de euro.
Arena mai dispune de spaţii de cazare pentru sportivi, vestiare şi camere de recuperare pentru sportivi, cabinet medical, zonă de testare antidoping, spaţii dedicate publicului, spaţii pentru mass-media, spaţii pentru VIP.
Stadionul Rapid-Giuleşti este unul dintre cele patru (Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo) pe care România, ca ţară organizatoare a EURO 2020, şi-a propus să le reconstruiască pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale participante la turneul final al Campionatului European.