Noul Superman va fi bisexual
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/10/Superman-bisexual.jpg)
DC Comics a anunțat că Jon Kent, cel mai nou Superman, va fi bisexual. În următorul număr al benzii desenate, care va fi lansat în noiembrie, Jon va fi prezentat într-o relație de același sex cu prietenul său Jay Nakamura, relatează BBC.
Povestea face parte din seria „Superman: Son of Kal-El”, care îl urmărește pe Jon în timp ce preia mantia lui Superman de la tatăl său, Clark Kent.
DC Comics a făcut anunțul cu ocazia National Coming Out Day, o zi de conștientizare a comunității LGBT, inițiată în SUA.
De la lansarea serialului, în iulie, Jon a luptat deja împotriva incendiilor provocate de schimbările climatice, a împiedicat un atac armat într-un liceu și a protestat împotriva deportării refugiaților.
Într-un număr anterior, Jon s-a împrietenit cu Jay – un reporter cu ochelari și părul roz.
DC Comics a declarat că cei doi vor avea o relație romantică în cel de-al cincilea număr.
Detaliile scenariului nu au fost încă dezvăluite, dar imaginile arătate de DC Comics îi prezintă pe Jon și Jay sărutându-se.
Scenaristul seriei, Tom Taylor, a declarat pentru BBC că, atunci când i s-a oferit prima dată slujba, s-a gândit la „ce ar trebui să fie Superman astăzi. M-am gândit că ar fi o adevărată oportunitate ratată dacă l-am înlocui pe Clarke Kent cu un alt salvator alb și heterosexual”, a spus Taylor.
El a spus că, în ciuda „trolilor” de pe rețelele de socializare, reacția la acest subiect a fost în mare parte pozitivă.