Noutatea care schimbă regula subvențiilor pentru sere și solarii
65 de milioane de euro este bugetul care ar urma să fie în următorii doi ani la dispoziția legumicultorilor, pentru a culturi în sere şi solarii. Noutatea ar fi că țăranii vor avea libertatea de a decide ce anume să planteze și nu vor primi subvenții doar pentru tomate.
„Vom veni inclusiv pe această perioadă de tranziţie cu măsuri prin care legumicultorii să îşi facă sere şi solarii în care să cultive ceea ce piaţa le cere, nu ceea ce le spune ministrul. Ei vor avea posibilitatea să îşi facă aceste sere sau solarii şi să facă în continuare legumicultura în spaţii protejate”, a spus ministrul Oros, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului „Romanian Food & Agribusiness Conference”, conform Agerpres.
Ministrul Agriculturii a precizat că în România sunt foarte multe zone unde se face legumicultură, însă în mod tradiţional, în câmp, ceea ce nu poate acoperi necesarul de legume proaspete în anumite perioade din an. Din acest motiv s-a acordat și până acum un sprijin pe zona de sere şi solarii, dar numai pentru tomate.
Oros consideră că programul Tomata nu a avut efectul dorit în condiţiile în care importurile au crescut în toată această perioadă în care a fost susţinută producţia cu bani de la stat.
„A fost în derulare până anul acesta programul Tomata, s-au alocat sume considerabile acestui program. Era o măsură de sprijin, de minimis, din bani de la bugetul naţional, pentru a sprijini acest sector. Sigur ca orice măsură de sprijin ea trebuie să dureze 3-4 ani după care sprijinul respectiv trebuie să se mute pe altă necesitate. Eu mă uit pe cifre, s-au alocat anul trecut 60 de milioane de euro, anul acesta 40 de milioane pentru tomata, în 2018 – 47 de milioane în 2017 – 24 de milioane de euro. Mă uit şi pe datele INS, iar importurile au crescut. Programul Tomata, din nefericire, la nivel macro nu a avut efect. Cu siguranţă, pentru cei care cultivă şi au cultivat roşii în spaţii protejate a fost un sprijin, dar a fost un sprijin de numai 3.000 de euro, nu mai vorbim că foarte multe dosare au fost fraudate. Anul trecut doar într-un judeţ la o reclamaţie am găsit 417 dosare fictive„, a mai spus Adrian Oros.
Programul „Tomate în spaţii protejate” a fost lansat de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului, la începutul anului 2017, fiind considerat ca un produs deficitar, pe care România il importă masiv.