Novavax ar urma să livreze în 2022 cel puţin 2 miliarde de doze
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/03/Vaccinuri.jpg)
Dezvoltatorul american de vaccinuri Novavax anticipează că în 2022 va livra cel puţin 2 miliarde de doze din vaccinul său pentru Covid-19.
Compania, care a anunţat în iunie că vaccinul său a arătat o eficacitate de peste 90%, a declarat că este pe cale să depună o cerere de utilizare de urgenţă a vaccinului său la Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA, în trimestrul patru.
Novavax a spus că va fabrica aproximativ 100 de milioane de doze pe lună până la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al acestui an, urmând ca producţia să crească la 150 de milioane de doze în trimestrul patru.
„Suntem deja angajaţi în conversaţii despre achiziţii incrementale pentru a doua jumătate a anului 2022, precum şi pentru începutul anului 2023, în special având în vedere ratele actuale de vaccinare din întreaga lume”, a declarat John Trizzino, director comercial la Novavax, potrivit Reuters.
În ultimele luni, Novavax a încheiat mai multe acorduri de livrare la nivel global pentru vaccinul său pe bază de proteine, inclusiv un acord cu Comisia Europeană pentru 200 de milioane de doze.