Nu a fost făcut public deocamdată: Franţa şi Italia au semnat azi un tratat foarte rar în Europa
Tratatul bilateral de cooperare aprofundată este menit să întărească relaţiile dintre cele două ţări vecine, puse la încercare în ultimii ani de o dispută diplomatică şi în contextul tranziţiei din Europa de după încheierea epocii Merkel, potrivit AFP.
Tratatul a fost parafat vineri dimineaţa la palatul prezidenţial Quirinale de preşedintele francez Emmanuel Macron şi şeful guvernului italian Mario Draghi, în prezenţa preşedintelui italian Sergio Mattarella. Conţinutul exact al pactului nu a fost făcut public deocamdată.
Tratatul „pentru o cooperare bilaterală întărită”, sau tratatul de la Quirinale, este unul extrem de rar în Europa, fiind doar al doilea astfel de pact semnat de Franţa după cel de la Elysee din 1963 cu Germania, care a fost completat de tratatul de la Aix-la-Chapelle (Aachen) din 2019. Tratatul de la Quirinale a fost anunţat în 2017, fiind îngheţat după formarea, în 2018, în Italia a unui guvern populist condus de Mişcarea 5 Stele alături de Liga (extrema dreaptă) a lui Matteo Salvini.
Axe de cooperare întărită în materie de diplomaţie şi apărare
Criza a culminat la începutul lui 2019, când vicepreşedintele Consiliului italian, Luigi di Maio, s-a întâlnit în Franţa cu un lider al mişcării de contestare „vestele galbene”, după ce cu puţin timp înainte ministrul de interne italian, pe atunci Salvini, ceruse demisia preşedintelui francez. Parisul şi-a rechemat atunci temporar ambasadorul în Italia, Christian Masset, în semn de protest, fiind vorba de cea mai gravă criză diplomatică dintre cei doi vecini din 1945.
Tratatul semnat vineri prevede concret axe de cooperare întărită în materie de diplomaţie şi apărare, în tranziţia digitală şi ecologică, în domeniile culturii şi educaţiei, în plan economic şi industrial, precum şi în spaţiu.