„Nu am emigrat din cauza comunismului, ci din iubire!”. Povestea reală a „Doamnei Cupidon”, un interviu cu matrimoniale

De aproape 30 de ani, Antoaneta Hambitzer le ajută pe româncele singure să își găsească dragostea peste hotare, în Germania, oferindu-le un nou început în viață. În tot acest timp, a contribuit la întemeierea a 2.000-2.500 de căsătorii între românce și germani.

Antoaneta Hambitzer (63 de ani) este fondatoarea unei agenții matrimoniale cu un concept unic: relații serioase și căsătorii între bărbați din Germania și femei din România. Nu mai are alți angajați, ea face tot și, după cum spune, „faptul că încă există oameni care mă caută, deși aceste servicii matrimoniale sunt în declin și nici româncele nu mai sunt ahtiate să se mărite cu nemti, asta spune ceva despre faptul că fac ceva bine”.

Potrivit spuselor ei, în fiecare săptămână, cel puțin un bărbat din Germania vine în București, Timișoara sau în alte orașe ale țării ca să se întâlnească cu o femeie din România (sau mai multe). „Bărbații apreciază spiritul familist al româncelor, iar femeile prețuiesc educația germanilor”, e de părere Antoaneta. În ciuda concurenței rețelelor sociale și Tinder, dar și a pandemiei, ea continuă să organizeze doar întâlniri față în față între femei și bărbați, iar persoanele care apelează la serviciile agenției sale sunt verificate personal, pentru siguranță. Femeile care vor să își găsească jumătatea în afara granițelor beneficiază de aceste servicii matrimoniale gratuit, toate cheltuielile fiind suportate de bărbați. La un moment dat, postul de televiziune național din Germania, RTL, a invitat-o să ia parte la un reality show în care nemții erau plimbați prin lume pentru a-și găsi perechea. Apariția la acest show, pentru mai multe sezoane, i-a adus și celebritatea în Germania (adeseori fiind numită „Doamna Cupidon”) și a ajutat-o să se dezvolte, în contextul apariției Internetului și a declinului serviciilor de acest tip în toată lumea.

Desigur că în spatele unei asemenea „povești cu matrimoniale” se află o poveste de viață. E născută în România și a emigrat în Germania de Vest nu din cauza comunismului, ci din… iubire! Ironia sorții: a găsit fericirea pentru atâtea cupluri, dar ea e încă singură… Spune că cei care apelează la ajutorul ei pentru a-și găsi o parteneră sau un partener au intenții serioase, nu își doresc relații de-o vară, chiar vor o relație stabilă, vor să își întemeieze o familie. Să vedem cum decurge totul.

17:05, 10.09.2024 • SOCIAL

Peste 13.000 de cupluri s-au căsătorit, în iuie 2024, iar 1.540 au divorțat

                                                           ***

De unde vii, Antoaneta Hambitzer?

Sunt născută în România, în Arad, și am emigrat în Germania de Vest în perioada comunistă, în 1986, unde mi-am întemeiat practic viața. În prezent, de câțiva ani, m-am restabilit în România, la Arad, mai ales și în contextul pandemiei, dar îmi împart timpul între România și Germania, acolo unde am firma.

Cât despre plecarea în Germania, aveam 28 de ani când s-a întâmplat acest lucru. Nu am emigrat din cauza comunismului și a condițiilor grele de trai, așa cum voia majoritatea pe atunci, ci din… iubire. M-am căsătorit atunci cu un cetățean maghiar, de etnie germană, dar concitadin de-al meu, din Arad, care era stabilit deja de câțiva ani în Germania și pe care l-am cunoscut când era într-o vizită în România. Eu pe atunci terminasem școala de recepționeri la București și eram recepționeră la un hotel din Arad. În Germania, după emigrare (după ce am trecut prin furcile caudine cu procedurile de emigrare, desigur), în primă fază am stat acasă, pentru că aveam un copil micuț și trebuia să am grijă de casă (soțul meu era medic stomatolog). Lucrurile nu au decurs bine, iar când a împlinit copilul 7 ani, am luat decizia să divorțez. Și atunci a fost momentul când am început să-mi croiesc și eu drumul meu în Germania. A fost extrem de greu în primii ani, am făcut de toate: am livrat pizza trei ani, am făcut curat, am vândut și mașini stricate și reparate prin România, ca să pot să mă descurc…

Cum a apărut ideea căsătoriilor între femei din România și bărbați din Germania?

Ideea de a înființa o agenție matrimonială axată pe relații stabile, serioase și căsătorii între bărbații nemți și românce mi-a venit cam după Revoluție, după ce am citit într-un ziar din Germania despre o firmă care intermedia căsătorii între bărbații nemți și femei din Polonia. M-am gândit că este un lucru pe care mi-ar plăcea și mie să îl fac, mai ales că de când mă știu îmi place să ajut oamenii (ceea ce poate fi cconsiderată o calitate sau nu). Dintotdeauna mi-a plăcut să interacționez cu oamenii, inclusiv prin natura jobului de recepționer la hotel pe care îl avusesem în România. Cunoscând atât cultura din România, cât și pe cea din Germania mi-a venit ideea să deschid și eu o agenție care intermediază relații serioase și căsătorii, de data aceasta între bărbații nemți și femeile din România. Nevoia, cererea clar exista: nemții apreciau frumusețea și spiritul familist al româncelor, iar româncele apreciau gradul de educație mai ridicat al nemților și voiau pur și simplu să o ia de la capăt în altă parte.

Știai ceva despre acest tip de afacere?

Nu știam nimic despre business, despre afaceri, despre cum funcționează o astfel de firmă. Nu știam de unde să o apuc, dar până la urmă am găsit un anunț într-un ziar local cum că o firmă din Germania căuta colaboratori, așa că am plătit și am mers la firma respectivă ca să învăț meserie. Chiar dacă aceaa firmă nu mi s-a părut prea serioasă și destul de mincinoasă, acea experiență m-a ajutat să înțeleg cât de cât piața. A fost un început. Doar că a trebuit să semnez o clauză cu ei că timp de 1 an după ce plec de la ei nu am voie să-mi deschid propria agenție de matrimoniale. Așa că am așteptat, dar nu am stat degeaba.

În timpul acesta, am dat anunțuri în ziare, în România, am mers din oraș în oraș și am întrebat pe la toate firmele gen de xerox/centre de copiere dacă nu ar vrea să mă ajute să primească ei scrisorile de la femei și să mi le trimită mie în Germania. Așa am ajuns să-mi fac o bază de date, mai ales că pe vremea aceea erau foarte multe fete dornice să emigreze și să se căsătorească în străinătate (în special într-o țară ca Germania) Numai în urma primului anunț în ziar, s-au înscris 150 de fete. Așa am continuat să îmi strâng o bază de date cu fete, iar când a trecut acea perioadă de un an, am început să dau anunțuri și pentru bărbații din Germania.

Având în vedere că mulți nu au o părere prea bună despre acest tip de afacere, nu ai fost luată drept o persoană neserioasă?

Pe vremea aceea percepeam un onorariu de 400 de mărci bărbaților și mă ocupam de ei până se căsătoreau. În comparație, alte firme matrimoniale luau de la 2500 până la 10 mii de mărci. Mulți îmi spuneau că sunt incredibil de…ieftină și că da, nu par serioasă! Însă pentru mine, 400 de mărci păreau mulți bani. În scurt timp, mi-am dat seama că merg pe pierdere cu aceste sume, mai ales că și anunțurile în ziare erau scumpe și 3-4 clienți pe lună câți aveam atunci clar nu acopereau costurile. Țin minte că am crescut prețul la 900 de mărci și mi-am tot luat job-uri auxiliare ca să plătesc chiria și costurile de telefon.

Problema este că deși aveam foarte multe fete din România dornice să își găsească jumătatea în Germania, nu aveam suficienți bărbați, așa că m-am gândit să contactez alte agenții marimoniale pentru colaborări în acest sens. Îmi amintesc și acum că am mers la poștă și am studiat cărțile de telefon și mi-am notat sute de adrese ale firmelor matrimoniale din întreaga Germanie, din fiecare land, din fiecare oraș, cărora le-am trimis apoi scrisori povestindu-le că sunt din România și am un portofoliu mare de fete din această țară, întrebându-i dacă nu vor să colaborăm.

Și, în final, ai avut noroc? Dacă e să ne gândim bine, totul a pornit când nu existau rețele de socializare!

Din 600 de scrisori trimise, am primit răspuns doar de la 2 agenții – una din ele nu corespundea principiilor mele, iar despre cea de-a doua pot spune că a fost norocul vieții mele.

Fondatorul era un bărbat foarte deștept, din Frakfurt, care a venit la Bonn, unde locuiam eu să vorbească cu mine. Nu aveam experiență la vremea aceea, dar el a văzut potențialul din mine. Mi-a dat un prim client – un bărbat în scaun cu rotile,  care rămăsese paralizat după ce căzuse de pe acoperișul casei și care fusese părăsit de nevastă. Nu știu cum am făcut, cum n-am făcut, dar i-am realizat o prezentare așa de emoționantă ca să-i găsesc perechea, încât 28 de femei au dorit să îl cunoască. Un record, vă dați seama. Acesta a fost examenul meu în fața colegului din Frankfurt, care a început să îmi dea tot mai mulți clienți, cu care eu veneam în România, din oraș în oraș, ajutându-i să întâlnească fete și să își găsească dragostea aici. În final, am ajuns să mă ocup de toți clienții lui nemți care doreau relații cu românce. Eu primeam un comision pentru fiecare client pe care reușeam să îl cuplez/căsătoresc. Chiar dacă sumele nu erau mari, aveam mulți și așa reușeam să câștig. Și munca era însă pe măsură. Se poate spune că am avut noroc.

Așa a luat naștere agenția Antoinette, în 1993, pe vremea când nu existau Internet, rețele de socializare sau handy-uri, iar cererea pentru servicii matrimoniale era mare. La început, veneam mai degrabă în Transilvania. Prima dată am venit cu două mașini de nemți și am călătorit cu ei prin 8 orașe în 8 zile. Un maraton extrem de obositor, dar pe atunci aveam o energie fantastică, îmi doream extrem de mult să am succes.

Cum funcționa totul? Venit, plăcut și atât?

Afacerea a început să meargă foarte bine cam după 4-5 ani de când am deschis firma. Atunci am început să organizez în stil mare întâlniri în Arad. Veneam cu 30-40 de nemți, uneori și elvețieni, și stăteam o săptămână în România. Începeam evenimentul cu o seară de deschidere la hotel Astoria, în Arad, unde veneau vreo 10 microbuze din vreo 10 orașe cu fete din România. La această seară festivă, din 30 de nemți, cam 25 se cuplau atunci. Erau cam 150 de fete și 30 de bărbați. Prima dată prezentam pe toată lumea, după care le dădeam fiecăruia pixuri și carnețele să-și noteze persoanele de care le-a plăcut. Apoi îi scoteam pe nemți, câte unul și într-o atmosferă lejeră îi puneam să se prezinte. După care le chemam în față pe fetele interesate să-i cunoască. Apoi îl întrebam pe bărbat de care îi place și după ce-mi răspundea, cu simțul meu reușeam să-i recomand cea mai potrivită fată, cu care îl lăsam să petreacă o seară, să se cunoască mai bine. Dacă nu se plăceau suficient, eu știam care erau următoarele favorite pe listă. Și dacă tot nu se potrivea nimic, mai erau și alte seri, în celelalte orașe, unde veneau fete noi.

După seara aceea de deschidere, organizam apoi încă trei seri, în trei orașe diferite. Pentru aceste întâlniri închiriam discoteci pentru că erau prea mulți și nu încăpeau la restaurante. După aceste prezentări mergeam la un restaurant, unde rezervam 3-4 meniuri pentru toată lumea, 30 de nemți, cu 30 de fete, plus o traducătoare sau cine mai venea.

Vreo 13-14 ani am venit regulat în România, de patru ori pe an, câte o săptămână, ca să găsesc pereche pentru câte aproximativ 30 de germani. În plus, mai erau și cei care nu voiau sau nu puteau să vină cu grupul și veneau individual în România.

Și a venit era Internetului…

Da. După întâlnirile acelea în stil mare, a venit era internetului, a platformelor de dating. Firmele acelea din Germania care cereau 5-10 mii de mărci și păcăleau lumea, au dispărut. La fel au dispărut majoritatea firmelor de matrimoniale, clienții preferând să se înscrie pe diverse site-uri. Dar și fetele, având de acum libertatea de mișcare, România fiind în UE, nu au mai avut nevoie de genul acesta de firme.

Evident că și eu mi-am pus întrebarea ce fac în continuare, ce voi lucra, cum mă adaptez. M-am gândit că o soluție ar fi să mă întorc în România, numai că atunci s-a întâmplat ceva neașteptat. În toți acești ani am primit tot felul de oferte de la televiziunile din Germania care voiau să filmeze aceste întâlniri organizate, dar nemții nu voiau niciodată să fie filmați. I-am refuzat de nenumărate ori, pentru că oricum nu aveam nevoie de reclamă atunci. Cu toate acestea, o televiziune tot insista să colaborăm – postul de televiziune RTL. Într-un final, au venit la mine trei persoane ca să mă lămurească că aveau nevoie de mine pentru un reality show, că ei aveau clienții lor și voiau să arate cum este când un neamț merge în străinătate să-și caute perechea de vis. Pentru România eu eram persoana de contact în acest reality show.

Datorită emisiunii, am devenit vestită, mă recunoștea lumea pe stradă, primeam mailuri și toți mă felicitau că sunt cea mai spontană, cea mai bună, cea mai originală și cea mai directă. Bărbații erau aleși special pentru a atrage audiența, desigur, ar fi fost plictisitor să filmeze niște bărbați normali. Erau numai din aceia săriți de pe fix. De ani de zile am foarte mulți clienți datorită acestei emisiuni.

Iar acum?

De vreo doi ani stau mai mult în România, mai ales acum cu pandemia, când nu am putut să mă mișc foarte mult. Tendința este oricum să stau cât mai mult acasă, însă, pendulez între cele două țări. Vara am clienți care vin săptămânal, mai ales în weekend și prefer să fiu mai mult în România. Da, nu a fost deloc ușor la început, am muncit enorm, am avut o energie fantastică ca să ajung să îmi dezvolt un portofoliu și să trec testul timpului. Bărbații care apelează la mine sunt preponderent cetățeni germani sau cu rezidență germană, dar și austrieci sau elvețieni. Serioși, fideli și hotărâți, cu educație, și nu în ultimul rând, cu o situație materială deosebită, aceștia caută în mod serios o relație stabilă și de lungă durată. Iar eu mă implic în mod direct și țin să verific și să cunosc fiecare persoană din portofoliul meu. Există o mare comunitate de românce stabilite în Germania, iar eu mă adreseaz lor în egală măsură.

 De îndată ce au fost eliminate restricțiile de călătorie, vizitele germanilor în România s-au reluat. 

De ce nu găsesc la ei în țară soții?

Bărbații din Germania apreciază foarte mult frumusețea femeilor din România și faptul că sunt orientate spre a-și întemeia o familie, într-o măsură mult mai mare decât femeile din țara lor. Nemții vor în general să găsească o femeie serios interesata, draguță, sinceră, fidelă, harnică, familistă și iubitoare. Clienții mei sunt bărbați care nu au timp și nici nu au unde să cunoască pe cineva, vin obosiți de la serviciu și nu au răbdarea și perseverența să piardă seri întregi pe Internet și să schimbe impresii cu zeci de prietene.

De fapt, i-aș putea grupa în trei mari categorii, în funcție de vârstă. Prima categorie (cam 25%), în jur de 35 de ani, care în general nu au mai fost căsătoriți, nu au copii și își doresc o familie. A doua categorie (60%) sunt bărbații cu vârste de aproximativ 45-50 de ani, în general divorțați, care vor să își refacă viața. O categorie mică (15%) este reprezentată de bărbații peste 60 de ani. În general, bărbații nemți preferă femei cu 5-10 ani mai tinere decât ei, însă un bărbat de 50 de ani din Germania arată mai tânăr cu 10 ani decât un român de aceeaşi vârstă, pentru că se îngrijeşte mai mult, calitatea vieţii este mai bună, trăiește mai sănătos! 

Și româncele, ce caută ele la un partener german?

Să își schimbe viața, să înceapă o nouă viață în alte mediu. Seriozitate, familie, respect, siguranță, alte caractere de bărbați. Și apreciază siguranța pe care le-o oferă, respectul pe care îl primesc din partea bărbaților pe care îi recomand, faptul că pe ele nu le costă absolut nimic și că sunt permanent în contact cu mine.

Imediat cum apare un bărbat interesat să o cunoască și consider că încercarea merită, îi trimit fetei poze și date despre el. Întotdeauna le spun să nu eticheteze o persoană doar după o poză, două, să nu judece superficial. Acea persoană le-ar putea schimba viața. Experiența mi-a dovedit că peste 80% dintre căsătoriile pe care le-am intermediat nu ar fi avut loc dacă m-aș fi ghidat exclusiv după doleanțele clienților mei. Ori el, ori ea au refuzat la început întâlnirea, doar judecând după fotografii, dar și-au schimbat impresia după ce s-au văzut. Pozele sunt foarte relative și chiar te pot induce în eroare, așa că sfatul meu este să fie flexibile și să aibă încredere în mine și în experiența mea, să meargă la o întâlnire cu persoane pe care i-o recomand. Nu le costă nimic, nu au niciun risc și se pot ridica de la masă oricând doresc.

Care este diferența dintre agenția ta și Tinder?

Obiectivul principal al agenției a fost mereu acela de a ajuta oamenii singuri, dar cu intenții serioase, să se găsească. Focusul la mine a fost dintotdeauna pe căsătorie, spre deosebire de multe alte platforme, inclusiv Tinder. Siguranța este un alt atu. Toate informațiile afișate în profilele utilizatorilor sunt verificate de mine, iar pozele sunt 100% reale. Întâlnirile se desfășoară întotdeauna într-un cadru sigur și sub o îndrumare atentă, cei doi – bărbatul și fata – păstrează permanent legătura cu mine. Spre deosebire de Tinder, unde nu ai idee peste cine dai. Au fost cazuri….

Confidențialitatea este un alt aspect important.

Recomandări pentru cei singuri?

În opinia mea, motivele pt care sunt așa de mulți oameni singuri: superficialitatea, prejudecățile, supraaprecierea, pretențiile nejustificate, comoditatea în a acționa și zona de confort, cu scuzele de rigoare… Doar cei mai buni și perseverenți reușesc in viață, în orice domeniu, inclusiv în viața personală. Sfatul pentru cei care apelează la ajutorul meu pentru a-și găsi perechea este să fie deschiși la oportunități și, cel mai important, să nu judece pripit, să lase prejudecățile deoparte (după fotografii, după condiție socială – de exemplu, multe femei nu vor să se vadă cu nemții care locuiesc cu chirie; de fapt, în Germania, sunt mai mulți chiriași decât proprietari, ține de cultură; la noi ești judecat dacă nu deții o locuință în proprietate).

După atâtea „matrimoniale”, cum stai cu viața personală?

Deși am ajutat la întemeierea atâtor familii, eu sunt singură, asemenea cizmarului care nu are cizme! După ce am divorțat de primul meu soț, am mai avut un prieten timp de câțiva ani, apoi l-am cunoscut pe al doilea la sala de sport, un neamț cu care am fost căsătorită timp de 10 ani. De atunci, sunt singură.

Dar încă îmi place să unesc destine!