Nu are echipă nici în liga a II-a, dar îşi trage stadion de 100 de milioane de euro!
Deşi Oradea nu are nicio echipă de fotbal care activează în primele două ligi, primarul urbei, Florin Birta, a anunţat că municipalitatea va investi suma de 472 de milioane de lei, (echivalentul a 94,4 milioane de euro) într-un stadion modern care ar urma să fie finalizat în anul 2027.
Cu toate că municipiul de reşedinţă al judeţului Bihor nu are nicio echipă în primele două ligi, va avea totuşi un stadion cum nici FCSB, Rapid sau Dinamo nu au.
Investiţia va fi făcută urmare a unui parteneriat realizat între Primăria Oradea și Guvernul României, care a fost aprobat în ultima şedinţă a Consiliului Local. Prin acel document s-a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării – Compania Națională de Investiții amplasamentul situat pe strada Făgărașului nr. 2, pe care se va ridica noul stadion al orașului, susţine primarul Oradei. Acesta a mai comunicat faptul că urmează ca până în luna iunie a.c. Guvernul să aprobe indicatorii tehnico-economici finali, după care va fi lansată licitația pentru desemnarea constructorului.
Noul stadion va avea 16.000 de locuri, va beneficia de un hotel cu restaurant, săli de conferințe și centru SPA.
În prezent, Oradea dispune de stadionul „Iulia Bodola”, construit în 1924 și modernizat în 2004, care are o capacitate de 12.376 de locuri. Pe această arenă joacă în prezent doar FC Bihor, care ocupă locul 1 în Seria 8 din Liga 3, după 15 meciuri jucate.