„Nu sunt detectiv, sunt ministru!”: Cătălin Predoiu explică cum află despre anchete
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/04/thumbnail-9.jpg)
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a subliniat că nu deține informații detaliate în legătură cu ancheta ce-l vizează pe Bogdan Peşchir, suspectat de finanțarea ilegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu.
Răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, Predoiu a explicat că foarte multe detalii din anchetele în curs ajung la cunoștința sa prin intermediul presei. „Foarte multe lucruri legate de anchetele în curs le află şi ministrul de la televizor, din partea presei, informări, pentru că sunt paşi procedurali cu care ministrul de Interne nu are nicio legătură, e cu totul şi cu totul altă atribuţie pe care o are un ministru”, a afirmat Cătălin Predoiu, răspunzând unor întrebări legate de stadiul anchetei în care este inculpat Bogdan Peşchir, transmite News.ro.
Ministrul a continuat să clarifice atribuțiile sale în cadrul anchetelor, punând accent pe separarea între rolul său administrativ și cel al autorităților implicate direct în anchete. „De foarte multă vreme există această discuţie în spaţiul public legată de încunoştiinţarea sau implicarea ministrului afacerilor Interne în diverse tipuri de anchete. Încă odată spun: ministrul de Interne, ministrul oricine ar fi el, nu are niciun fel de atribuţii operative în anchete. Să ştiţi că foarte multe lucruri legate de anchetele în curs le află şi ministrul de la televizor, din partea presei, informări, pentru că sunt paşi procedurali cu care ministrul de Interne nu are nicio legătură, e cu totul şi cu totul altă atribuţie pe care o are un ministru. Deci nu aş putea să vă dau informaţii legate de un dosar sau de altul”, a explicat Predoiu.
Pe lângă întrebările legate de ancheta în curs, Cătălin Predoiu a fost întrebat și despre acuzațiile conform cărora ar fi „omul sistemului” sau „miliţian”. Ministrul a răspuns ferm, subliniind că nu intenționează să răspundă public în polemici cu reprezentanții presei.
În același context, liderul AUR, George Simion, a lansat o scrisoare deschisă adresată lui Cătălin Predoiu, în care îi solicită ministrului să oprească „poliţia politică”. Simion a invocat anchetele ce-l vizează pe Bogdan Peşchir și pe influenceri suveraniști, cerând ministrului să facă lumină asupra rețelelor interlope și grupurilor infracționale românești care activează la granița dintre Mexic și SUA.