Nu trebuie să uităm de restricții de Anul Nou! Avertismentul Jandarmeriei
Jandarmeria Română avertizează că nu trebuie să uităm de regulile sanitare de protecție nici în noaptea dintre ani. Oamenii legii nu vor ezita să aplice amenzi de Revelion.
„În fiecare an, în perioada sărbătorilor intensificăm numărul de forțe. Nici acest an nu face excepție. Pe lângă pericolele din fiecare an în această perioadă, avem și context pandemic, avem în continuare restricții. Nu ne relaxăm și sfătuim și cetățenii să nu se relaxeze prea mult, pentru că e importantă sănătatea”, a declarat la Digi24 Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.
De reamintit faptul că regulile în România nu s-au schimbat de sărbători, interdicția de deplasare între orele 23.00 și 5.00 fiind încă în vigoare.
Întrebat dacă se vor da amenzi și de Revelion, Alexandru Iacob a răspuns: „Ori de câte ori am constatat o încălcare a legii, nu am fost ezitanți. Pentru sănătatea colectivă, nu vom face nici de această dată foarte multe excepții, pentru că îndemnăm pe toată lumea să respecte regulile. Începem cu exemplul personal. Vedem jandarmi cu masca, mănuși, păstrăm distanța fizică și îndemnăm pe toată lumea să facă la fel”.