Raed Arafat: Nu vorbim despre discriminare dacă se limitează accesul celor nevaccinați în anumite locații
Șeful DSU, Raed Arafat, a declarat miercuri că limitarea accesului în anumite locaţii al persoanelor nevaccinate anti-COVID ar putea fi o soluţie „intermediară” închiderii spaţiilor respective, în cazul creşterii incidenţei, susţinând că nu este vorba de discriminare.
„Eu vă dau un exemplu: dacă avem creşterea incidenţei, de exemplu, peste 3 la mie şi măsura care era luată înainte era să închidem restaurantele în interior, ca să nu închizi restaurantele în interior poate vii cu o soluţie intermediară prin care să spui: da, le lăsăm în interior, dar cu o condiţie: cei care intră acolo sunt cei vaccinaţi. Poate asta este o soluţie, decât să spunem la restaurante: ‘Închideţi-vă până scade incidenţa sub 3 la mie”.
Este o logică aici şi este o abordare reală şi este, de fapt, modul în care beneficiem de arma care o avem în mâna noastră acum şi care este vaccinarea şi care chiar dacă doi vaccinaţi, unul dintre ei e pozitiv şi transmite la celălalt, ştim că celălalt, cel mai probabil, va rămâne cu o formă foarte uşoară a bolii. Deci, cam asta este logica. Nu pot să vă spună cum, ce măsuri vom lua, dar v-am dat un exemplu logic cum poate să fie aplicat acest lucru”, a explicat Arafat, potrivit Agerpres, întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, în legătură cu măsura limitării accesului pentru persoanele nevaccinate în anumite locaţii aglomerate.
„Dar, acum, dacă va fi acest lucru sau nu, bineînţeles, aţi auzit pe domnul prim-ministru ce a zis, încă aşteaptă să vină propunerile, să vină discuţiile şi să vedem care sunt deciziile finale, dar, acolo unde s-a aplicat această regulă, pentru că ea s-a aplicat în alte zone din lume, a fost argumentul că în perioadele de weekend anumite zone sunt mai aglomerate decât în zilele săptămânii obişnuite, dar asta este. Cum a zis domnul prim-ministru şi repet şi eu, se aşteaptă să se vină cu propunerile concrete pentru luarea deciziilor”, a declarat Arafat.
El a mai spus că în acest caz nu este vorba de discriminare.
„Nu cred că vorbim de discriminare, mai ales dacă vorbim de anumite zone în care se poate răspândi şi putem să ne trezim că avem un număr mult mai mare şi un impact mult mai mare, deci sunt măsuri care se iau, cum vorbiţi dumneavoastră de mască, dar sunt zone în care masca chiar nu poţi să o aplici, de exemplu, într-un restaurant va fi foarte greu să purtaţi mască şi să mâncaţi şi atunci vor fi alte reguli acolo”, a precizat secretarul de stat.
Raed Arafat a mai arătat că dacă va creşte incidenţa peste 3 la mia de locuitori, ar putea fi luate măsuri mai restrictive pentru persoanele nevaccinate.
„Deci, unele locuri pot fi, să ajungă, da, e logic, unele locuri, în loc să le închizi total, să spui că în acest loc vor putea să intre vaccinaţii. Acum avem o astfel de măsură. Discotecile, barurile şi cluburile sunt rezervate doar vaccinaţilor, pentru că sunt zone în care n-ai mască, sunt zone în care se dansează, se sărbătoreşte, deci acolo clar că regula este bine-venită pentru a intra doar persoane vaccinate”, a afirmat el.