Numărul accidentelor rutiere de peste vară a scăzut la jumătate comparativ cu 2019
În ciuda aglomerației de peste vară din anumite regiuni din țară, pandemia i-a convins pe mulți șoferi să își limiteze pe cât posibil călătoriile. Astfel, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi în această vară a scăzut cu 43%, iar cel al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47%, transmite IGPR.
„În perioada iunie – august 2020, poliţiştii de la autostrăzi au continuat acţiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind desfăşurate zilnic activităţi în scopul depistării celor care pun în pericol siguranţa circulaţiei prin încălcarea normelor legale. Astfel, celor ce nu au respectat legislaţia, le-au fost aplicate 15.669 de sancţiuni contravenţionale, iar, ca măsuri complementare, au reţinut 1.154 de permise de conducere”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 de km/h, au fost aplicate 974 de amenzi contravenţionale, în fiecare caz, fiind reţinut permisul de conducere al conducătorului auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Pentru conducerea sub influenţa unor substanţe psihoactive, au fost constatate 30 de infracţiuni, fiind constatate şi 36 de fapte de conducere sub influenţa alcoolului.
De asemenea, au fost constatate 69 de fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita prevăzută de lege pentru a fi infracţiune (0,80 g/l alcool pur în sânge), în aceste situaţii fiind aplicate sancţiuni contravenţionale.
„În urma acestor activităţi, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% şi al răniţilor cu 46%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, precizează Poliţia Română.