Numărul case vândute în august a fost mai mare decât cel din august anul trecut
Numărul imobilelor vândute în august s-a ridicat la 43.762, cu aproape 6.400 mai puțin decât luna anterioară, dar cu 650 mai multe decât în august 2019, conform datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Se poate spune că oamenii au renunțat la vacanță anul acesta și au preferat să își îmbunătățească situația imobiliară. Cele mai mult vânzări de case, terenuri și apartamente au fost înregistrate în august în București (7.799), Cluj (2.705) și Brașov (2.605). Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt (163), Caraș Severin (224) și Sălaj (327).
Comunicatul de presă al ANCPI mai arată că numărul ipotecilor înregistrate la nivel național în august a fost de 23.646, cu 3.496 mai mic față de august 2019. Adică, doar ceva mai mult de jumătate dintre tranzacții au fost încheiate cu finanțare bancară, restul fiind făcute cu bani din surse proprii.
Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București (5.440), Brăila (1.747) și Timiș (1.473). La polul opus se află județele Harghita (59), Caraș Severin (69) și Gorj (78). Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole sunt Dolj (459), Timiș (380) și Galați (374).