Numărul migranţilor care au ajuns în Italia s-a dublat în ultimul an
Numărul migranţilor care au ajuns în Italia s-a dublat în ultimele 12 luni, a anunţat duminică Ministerul italian de Interne, conform DPA.
Între 1 august 2020 şi 31 iulie 2021, 49.280 de persoane au debarcat pe coastele italiene. Aceasta corespunde unei creşteri de 128% faţă de anul trecut (21.616 persoane), potrivit cifrelor ministerului.
În total, au fost arestaţi 147 de traficanţi, ceea ce reprezintă o creştere de 25%.
Doar 4.239 de persoane au fost salvate din Mediterana de către nave de salvare conduse de organizaţii neguvernamentale (ONG) şi aduse în Italia. Marea majoritate a nou-veniţilor – 40.727 – au fost persoane care au ajuns în Italia în mod independent în ceea ce autorităţile numesc „debarcări autonome”.
Potrivit statisticilor, majoritatea migranţilor au pornit din Libia (22.343) sau Tunisia (17.677).
Potrivit informaţiilor furnizate de migranţi la sosire, tunisienii au fost cei mai mulţi (14.153 în total), urmaţi de cetăţeni din Bangladesh (6.027) şi din Coasta de Fildeş (3.312).
Numărul total de migranţi sosiţi pe mare este scăzut însă în comparaţie cu cifrele din perioada 2014-2017. În perioada 1 august 2016 – 31 iulie 2017, Italia a înregistrat 182.877 de sosiri.
Fostul guvern social-democrat condus de prim-ministrul Paolo Gentiloni (2016-2018) a început în 2017 să înăsprească semnificativ politica de migraţie. Aceasta a inclus un acord controversat cu Libia, menit să determine autorităţile libiene să nu lase migranţii să iasă pe mare, scrie Agerpres.