O bancă a fost cărată și montată la peste 2.500 metri altitudine, în Făgăraș. Ce spune salvamontul
O bancă de metal și lemn a fost cărată și montată la peste 2.500 de metri altitudine, pe Vârful Cornul Călțunului, din Munții Făgăraș.
Salvamont Argeș a anunțat că o va demonta, iar șeful salvatorilor montani a afirmat că cei care au adus-o acolo ar trebui să fie amendați.
Fotografii cu banca au apărut pe un grup care reunește iubitori ai traseelor montane. Tot acolo apare și informația conform căreia obiectul ar fi fost adus pe vârful muntelui de o familie din Sibiu.
„Acea bancă, dacă a fost montată pe vârful muntelui, nu îşi are locul, nu îşi are rostul. Problema este că nu ne apucăm sa montăm bănci pe vârfuri, natura trebuie să rămână aşa cum este. Mâine-poimâine montează alţii un chioşc sau cine ştie ce.
Din punctul meu de vedere, oamenii aceia ar trebui sa primească o amendă de la Jandarmeria montană pentru că au făcut acolo ceva ce nu are nicio legătură cu peisajul montan”, spune șeful salvatorilor montani, potrivit Digi24.