O cafea cu ciuperci? „Depinde”!
Cafeaua cu ciuperci este la modă în acest moment. De la Meghan, ducesa de Sussex, la Taika Waititi, la Joe Rogan, al cărui podcast este celebru, toți o promovează. Dar merită?
Cafeaua cu ciuperci este comercializată ca oferind tot felul de beneficii pentru sănătate: întărirea imunității, ameliorarea stresului, buna funcționare a sistemului digestiv, energie, concentrare și chiar arderea grăsimilor. Dar nu este aprobată de Food and Drug Administration US – FDA.
La prima vedere, ar merita să încercăm o cafea cu ciuperci. Totuși, dieteticienii și nutriționiștii consultați de CNN nu răspund categoric. Ei spun: „Depinde”.
De regulă, acest sortiment de cafea este un amestec de pudră din ciuperci medicinale, alte ingrediente și cafea, dizolvate în apă fierbinte sau rece. De la început trebuie spus că acest amestec conține mai puțină cofeină comparativ cu o ceașcă obișnuită de cafea. O marcă susținută de Meghan, ducesa de Sussex, conține și pudre organice de ovăz și lapte de cocos, extract de ceai verde și alte ingrediente exotice.
Specialiștii sunt în faza deliberărilor. Ei spun că majoritatea ciupercilor comestibile sunt bogate în nutrienți și oferă vitamine esențiale. Dar nu există încă o cercetare dedicată acestui tip de cafea și o concluzie referitoare la beneficii. Deci nimeni nu este sigur dacă funcționează… încă.
„Cafeaua cu ciuperci are potențiale beneficii pentru sănătate, dar efectele pot varia în funcție de factori precum doza, metodele de preparare și tipurile de ciuperci”, spune Tamar Samuels, dietetician și co-fondatorul Culina Health. „Avem nevoie de mai multe cercetări pentru a înțelege siguranța ciupercilor medicinale și pentru a investiga modul în care compușii activi din ciuperci interacționează cu alte ingrediente alimentare, cum ar fi cafeaua”.
Beth Czerwony, dietetician de la Cleveland Clinic Center for Human Nutrition, e la fel de sceptic: „Deoarece cafeaua cu ciuperci nu este reglementată de FDA, pot exista probleme cu efectele mărcilor sau chiar ale loturilor”.
Soiurile de ciuperci comune folosite în amestecurile de cafea sunt Chaga și Reishi, dar și cele numite „coama leului”, cordyceps, ”trompeta regală” sau „coada de curcan”, inclusiv ciupercile Shiitake sau Rhodiola. Toate acestea sunt cunoscute pentru beneficiile lor pentru sănătate, susține Harvard Medical School.
Specialiștii spun că atunci când alegem o cafea cu ciuperci ar trebui să fim atenți la ingredientele folosite: soiuri de ciuperci, îndulcitori, arome, mai ales în cazul persoanelor alergice.