22:45, 21.11.2024 • ECONOMIE
O companie aeriană oferă reduceri de 20% pentru anumite zboruri
Wizz Air a anunțat pentru astăzi reduceri de până la 20% pentru anumite zboruri. Promoția este valabilă pentru toți clienții, iar călătoriile pot avea loc până pe 30 aprilie 2021.
Clienții își pot planifica zboruri pentru perioada Paștelui 2021. Rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicația de mobil WIZZ.
Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge WIZZ Flex la rezervare, ca măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii își pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și pot recupera imediat 100% din tariful achitat, sub formă de credit. De asemenea, se pot schimba datele sau chiar rutele de călătorie.
Wizz Air operează o flotă de 136 de aeronave Airbus A320 și A321 și a ajuns la 40 de milioane de pasageri transportați în anul financiar care s-a încheiat pe 31 martie 2020.